Oare câți dintre voi știu că Sziget a început drept un festival studențesc? Sau că sziget înseamnă insulă? Dar că a ajuns unul dintre cele mai populare festivaluri din Europa? Întrebarea potrivită până la urmă ar fi ce înseamnă cu adevărat Sziget pentru oameni și cum influențează fiecare generație venind mereu cu un alt spirit fresh. Acesta poate fi rezumat la 7 zile de muzică și artă experimentală, practic o săptămâna plină de simbioză între culturi și mentalități, o săptămâna plină de activități, de creativitate și de libertate de exprimare. Festivalul a răspândit ideea de Love Revolution, altfel spus oamenii venind din peste 100 de țări ajung să formeze o mare familie și să se bucure de schimbul cultural, să treacă peste diferențele legate de credință, limbă vorbită sau preferințe.szerda64-chill Comunitatea are la baza ideea de a crea pentru un scurt timp un fel de dream nation, o națiune ce respectă fiecare om, celebrează, susține dreptul la fericire și ne lasă libertatea să învățăm și să înțelegem. Între 8 și 15 august 2018, Insula Libertății va răspândi energie, toleranță, culoare chiar din inima orașului Budapesta. Unele din cele mai noi nume în industria muzicală au confirmat prezența la festival precum Kendrick Lamar, Kygo sau Mumford & Sons și urmează să fie dezvăluiți cât de curând și restul artiștilor.sziget_1504276892 Kendrick Lamar, hedliner-ul supranumit și senzația americană cu unele dintre cele mai profunde versuri cu influențe din free jazz, soul și funk va aduce la viață insula. Mumford & Sons regii folk-rockului vor aduce cu ei o echipă imensă ce va acompania cei 4 membri ai trupei. Pe lângă headlinerii Liam Gallagher, Bastille, The Kooks se numără și . a devenit celebră după reușita colaborare cu Major Lazer ce a dus la piesa Lean On și continuă să crească în inima tuturor mai ales cu piesa 9(After Coachella) ce surprinde pur ideea libertății verii. Pe lângă toate aceste nume, au confirmat prezența Nothing But Thieves, Milky Chance și Cigarettes After Sex. Nu știu câți dintre voi au avut ocazia să vadă Nothing But Thieves live vara asta, dar eu am rămas profund surprinsă. Vocea lui Conor Mason e diferită de tot ce am auzit eu până la momentul de față, trupa tinde predominant spre alternativ rock, dar are unele mici inteferente cu psychedelic. Parov Stelar, Kaleo și Lykke Li vor redefini ideea de indie pop, pop alternativ și muzică electronică și vor crea o atmosfera hippy detașată perfectă pentru Szitizens.27072350_10157208956498975_9051362556526349305_nPe lângă peisajul sublim, Sziget se mândrește cu o colecție impresionantă de instalații, sculpturi colorate, proiecte unice, vizualuri sau într-un cuvânt Art of Freedom. Orice minte creativă își poate prezenta ideile și talentul pe insulă, transformând-o într-o mini lume magică unde muzica, dansul, fericirea, lumina și prietenia sunt răspândite. Festivalul a fost premiat pentru cel mai bun line-up în cadrul European Festival Awards 2017 pentru al doilea an consecutiv. Sziget s-a confruntat cu 10 din cele mai bune festivaluri precum Glastonbury, Roskilde, și Lollapalooza și a câștigat votul publicului.26063257_10157130066848975_2974470599239213936_o

Informații despre bilete se găsesc pe site-ul oficial.

Aftermovie – Sziget 2017
Vino să facem parte din revoluție! Ne vedem la Sziget!

Sursă foto: Sziget Festival Official

Încep înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban
Ballantine’s și Golan fac auzit sunetul Bucureștiului
=