Pe Serebe am cunoscut-o prima dată prin pattern-urile făcute pentru BumbagR. Apoi am găsit-o în online şi mi-am dat seama că sunt multe evenimente în care îşi prezintă creaţiile, desenează pe loc sau vinde “goodies” ce îi poartă semnătura. Ceva e diferit la ceea ce face şi asta se vede în stilul colorat, plin de personaje şi uşor de recunoscut. Am stat de vorbă cu ea şi am aflat mai multe despre omul din spatele artistului suferind de ADHD cromatic.

Suburban Magazine: Cine eşti de fapt şi de drept?

Să ştii că nu sunt ca oamenii ăia care au început un drum şi şi-au descoperit un talent ascuns; vin dintr-o familie de arhitecţi, trebuia sa devin şi eu, dar am scăpat. Sunt oiţa neagră a familiei şi sinceră să fiu nu m-aş fi dat la arte pentru că nu eram un talent deosebit. Am studiat arte din clasa a cincea până la masterat şi am avut noroc. Chiar dacă nu am fost niciodată cea mai bună din clasă, am dat de un prof mişto care mi-a dat o direcţie, m-a incurajat, a avut încredere în mine şi aşa m-am detaşat de ceilalţi colegi.

SM: Ce faci şi cum vezi ceea ce faci?

Am studiat arta de mică, sunt super încăpăţânată şi refuz să ma angajez în alte domenii; asta e altă dramă a vieţii mele. Stilul meu este unul foarte colorat, uşor copilăros, care duce spre desen animat. Cu alte cuvinte, culorile mele sunt împrejmuite de un gard negru, un fel de lac de culoare înconjurat de un gard negru. În acelaşi timp sunt un om matur care se încăpăţânează să îşi accepte vârsta şi poziţia socială, mai ales că fâcând doar ceea ce îmi place mi-am cam dat în cap.

SM: Se poate sau nu trăi din artă?

Eu zic că se poate, dar contează foarte mult felul tău de a fi şi nu neapărat ce faci. Să fii placut de oameni, sa ai prietenii potriviţi, să se alinieze astrele. Contează foarte mult să te vinzi.

SM: Care a fost momentul în care s-a produs declicul şi ţi-ai dat seama de ceea ce vrei să faci mai departe?

Eram la o prietenă acasă şi ne hotărâsem să facem un studiu. Asta se întâmpla undeva prin clasa a XI-a şi ne apucasem să desenăm natură statică. Eu nu suport să desenez natură statică. Mi-am luat o bucăţică mică de hârtie şi am zis că fac o miniatură. Trebuia să desenez o vază cu ursuleţ, iar printre axele şi elipsele acelei vaze s-a conturat un personaj cu capul pătrat, de fapt o gagică cu capul pătrat, cu părul roşu şi un ursuleţ cu ochii x-uri. Asta a fost, o greşeală.

SM: E ceva ce ai învăţat, ceva din seria „nu mai fac asta niciodată”?

Fiind puştoaică, la un moment dat, am făcut alegeri greşite şi m-am luat după trend. Am fost atacată apoi pentru alegerile făcute şi am învăţat să nu mă intereseze ce zic ceilalţi.

SM: Cum ai ajuns să lucrezi cu branduri precum Grolsch, Reebok, Posca?

Mă consider norocoasă şi întotdeauna oamenii potriviţi au dat de mine. Nu ştiu să îţi zic exact cum, dar printr-un prieten care are un prieten sau pentru că au văzut un sticker pe perete la mometul potrivit ori au găsit o carte de vizită. Noroc.

SM: Freelancer sau angajat? 

Freelancer clar. Mi-e foarte greu să fac ce vrea altcineva; încerc şi sunt hotărâtă să văd dacă se poate sau nu.

SM: E ceva ce îţi doreşti să faci şi nu ai avut timp sau resurse?

Îmi doresc foarte mult să găsesc un spaţiu în care să fac o expoziţie în care totul va fi desenat, cu scenografie, something big! În acelaşi timp vreau să colaborez cu un  brand sportiv şi să facem haine sau încălţăminte sportivă. Am mai avut colaborări în care am scos ghiozdane, caiete, dar articolele sportive şi personalizarea lor sunt ţinta mea.

SM: Unde desenezi cel mai bine?

Am acasă o cameră pe care o folosesc ca atelier, dar nu cred că acolo e locul în care am cel mai mare spor. Îmi place să lucrez în spaţii aglomerate şi zgomotoase, fără să se uite prea mult oamenii la mine (râde). Contează foarte mult şi starea mea de spirit şi contextul. Îmi place haosul când sunt afară, dar când sunt în casă şi vreau să mă apuc să fac ceva trebuie sa fie curat, să fie lună. Mă enerveaza dacă e dezastru.

SM: Care e proiectul tău de suflet?

Cel mai probabil cel cu Reebok, cu jucăriile urbane customizate. Atunci am cunoscut mulţi artişti şi am expus jucăriile în cadrul unor concerte. Ar mai fi şi expoziţia de la Atelierul de Producţie unde mi-au dat mână liberă şi m-au lăsat să fac tot ce îmi trecea prin cap şi mi-au pus absolut tot la dispoziţie, de la pereţi până la mobilă şi altele. În general când am făcut ce mi-a plăcut.

SM: Ce coci acum?

Mi-aş dori să fac o carte sau chiar mai multe. Ştii că sunt pe val cărţile de colorat pentru adulţi?! Voiam să fac ceva asemănator, dar mă gândeam să le combin cu nişte poveşti de groază, să fie nişte chestii scurte care să meargă în acelaşi timp şi la copii; să fac nişte ilustraţii alb-negru care să poată fi colorate. Totuşi ar trebui să fie cineva care să scrie poveştile. Sper să nu moara până o să scot ceva. (râde)

SM: Unde eşti de găsit?

Pe pagina mea de facebook, Serebe şi pe Goodies by Serebe; aici postez şi evenimentele sau expoziţiile la care particip (cel puţin până când va fi gata site-ul).

Acestea fiind spuse, fiţi cu ochii pe Serebe pentru că o expoziţie ce îi poartă semnătura va apărea în curând. :)

 

EP-ul "Muzica nu moare" de la Sunet Fin, lansat în format digital
De vorbă cu tinerii ilustratori
=