HOMOSEXUÁL, -Ă, homosexuali, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă atracție pentru indivizi de același sex; pederast. [Pr.: -xu-al] – Dinfr. homosexuel.
(DEX 2012)

Pentru homosexualitate există o definiție în DEX. Pentru trei milioane de români există o definiție într-un articol publicat recent de Florin Iaru. Pentru trei milioane de semnături, ei bine, nu există loc în România secolului XXI, indiferent de cauza pentru care au fost strânse.

Expun pe scurt ideile celor două tabere:

Comunitatea LGBT (lesbian, gay, bisexual și transexual): „Suntem normali. Vrem drepturi!”
Mișcarea Coaliția pentru Familie (a.k.a. Coaliția pentru Doctrină Creștină): „Sunteți o anomalie. N-aveți dreptul să cereți drepturi!”

În afara legislației, ambele părți sunt jalnice pentru că fiecare susține cu tărie că deține rețeta normalității. Păi măi, oameni buni, știu, unora (în proporție destul de mare aparent) nu v-a prea plăcut cartea. Dar cum poate cineva să producă, clar și răspicat, o afirmație competentă despre normalitate în zilele noastre? Nu v-ați gândit oare că normalitatea e atât de subiectivă încât nimeni nu are dreptul fundamental de a o proclama direcție majoritară în funcție de convingerile comune pe care le împărtășiți? În cadrul legislativ însă e nevoie de câteva reglementări ceva mai tolerante cu privire la drepturile minorităților (nu, nu masacrăm public nici ungurii, nici țiganii și nici homosexualii din țară).

Dacă mi-ai înțeles paragraful anterior, poți continua lectura articolului liniștit. Dacă nu ai înțeles nimic până acum, fie nu ești pus la curent cu războiul ăsta al ideologiilor diametral opuse cu privire la normalitate, fie ești prost (și am să adaug și făcut grămadă). În ambele cazuri, îți recomand urmărirea cu atenție a restului de articol.

Eu n-am să-mi prezint opinia cu privire la homosexualitate. Am să (re)scot la lumină însă câțiva indivizi care, în ciuda orientărilor sexuale, au rămas ori vor rămâne în istorie datorită bunurilor (materiale ori ba) lăsate în urmă.

 

  1. Freddie Mercury

1

Când te gândești la homosexualitate și pui treaba asta în contextul artei, probabil ăsta va fi primul nume care-ți vine în minte. Da, Freddie Mercury, poate cea mai bună voce a industriei muzicale din toate timpurile, a fost poponar. Și ce-i cu asta? Te oprește cumva orientarea sexuală a solistului trupei Queen să asculți melodii care au definit generații? Eu nu cred. Haideți, punem pix de la pix și strângem trei milioane de semnături pentru interzicerea muzicii britanicilor; facem un bine omenirii, scăpăm de muzica sugacilor.

 

  1. Allen Ginsberg

2

Eh, aici se schimbă puțin lucrurile. Ginsberg nu-i atât de popular în rândul plebeilor. Este însă unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX. Allen, pe lângă penis în fund, prefera în tinerețe drogurile, alcoolul și depravarea. A fost una din emblemele generației Beat (premergătoare mișcării hippie) și un scriitor valoros care a dărâmat bariere puse de prejudecățile dobitocilor literați în perioada 1940 – 1950. Dacă n-ai citit nimic de dânsul până acum, eu zic să te pui pe lectură, nu pierzi nimic. Apoi am putea strânge trei milioane de semnături pentru interzicerea tuturor poemelor scrise de el vreodată.

 

  1. Iulius Cezar

3

Asta că tot ne mândrim cu o istorie dubioasă. Țara noastră este produsul unei iubiri homosexuale: ne tragem din daci și romani (dacă nu poți înghiți gluma asta, atunci ai probleme grave). Ce te faci însă când afli că unul dintre cei mai mari conducători care au pus piciorul pe al nostr’ pământ era cumva homosexual? Și chiar dacă Cezar n-a prea avut treabă cu teritoriul românesc și da, din când în când mai poposea și prin femei, eu tot zic să ne strângem vreo trei milioane, semnăm frumos și îl scoatem pe curistul ăsta din manualele de istorie.

 

  1. Leonardo da Vinci

4

Dacă n-ar fi existat Renașterea, poate că astăzi încă umblam pe străzi îmbrăcați în armuri dubioase și ne dădeam în cap unul altuia pentru dreptate și adevăr. Ah, stai… aparent am evoluat doar din punct de vedere vestimentar (asta dacă o excludem pe Iulia Albu din afirmația asta). Mă rog, n-are importanță. Știi cine-i Leonardo da Vinci? Dacă da, mă bucur, dacă nu, îți zic eu cât să înțelegi (și aici îmi asum presupunerea, dar n-am să-ți silabisesc): e ăla de-a pictat-o pe Mona Lisa (ori Gioconda, cum preferi). A făcut el și multe alte lucruri. Uite, spre exemplu el e individul care a pictat Cina cea de taină din biserica Santa Maria delle Grazie. Tot el a fost (aici apare totuși doar o bănuială, atât din partea istoricilor, cât și din partea criticilor de artă) futencurist. De-a dreptul revoltător! Cu trei milioane de semnături, sigur facem dreptate și reușim să adunăm toate operele lui la un loc pentru a putea fi arse cum se cuvine în cadrul vreunui marș pentru „noi avem dreptate!” sau ceva de genul ăsta.

 

  1. Oscar Wilde

Oscar Wilde, 1882. LEHTIKUVA / EVERETT COLLECTION / Jerry Tavin

La asta te așteptai. Cum putea să fie autorul romanului Portretul lui Dorian Gray altfel decât homosexual? Stai. Pe cine mint eu? Dacă nu faci parte din ăia câțiva la sută care mai deschid (atenție! deschid, nu citesc) o carte din când în când, habar n-ai cine-i ăsta. Și nici n-am să-ți spun mai multe despre el, cauți tu singur informații dacă te interesează. Dar da, a fost gay. Trei milioane de semnături și îl scoatem noi din canonul literaturii universale.

 

  1. Hans Christian Andersen

6

Ah. Copilăria. Lumea poveștilor. Cu toții am auzit măcar o dată un basm scris de Andersen. Și poate ne-a plăcut mult de tot. Cum ar fi să știi că omul care ți-a construit parte din imaginarul copilăriei prefera penisul? Da, mă, da, era homosexual. Și asta nu l-a oprit să scrie povești pentru copii. Și culmea, nu te-a expus la o lume plină de mezini care luptă cu balauri pentru mâna băiețelului împăratului. Nu. El ți-a dat Fetița cu chibrituri, Soldățelul de plumb, Crăiasa Zăpezii, Hainele cele noi ale împăratului (bine, ăsta ajunge gol pe la final, dar ce contează, nu-i nimic pro-gay aici) și multe altele. Ți-a dat chiar și Degețica, să vezi că nu discriminează în contextul orientărilor sexuale. Dar, una peste alta, tot homalău e, așa că repede, mobilizarea, trei milioane și am rezolvat; copiii nu vor mai auzi ororile scrise de un homosexual.

 

  1. Tim Cook

7

Data viitoare când îți scoți iPhone-ul din buzunar, gândește-te că directorul general al companiei Apple Inc. este public declarat gay. Asta e mare scofală, dat fiind faptul că este primul CEO al unei companii Fortune 500 care a făcut o astfel de declarație. Gândește-te puțin: orice device produs după 24 august 2011 de compania cu emblema sub forma unui măr mușcat a fost alcătuit sub îndrumarea (directă ori indirectă) a domnului Cook. Trei milioane de semnături, trecem toți pe Android și am rezolvat problema. Curlangiu’ dreacu.

 

  1. Platon

8

Ei bine, ăsta e un exemplu destul de complex cu care se poate spune că am, la rândul meu, o reală problemă (asta dacă istoria nu minte): pe lângă homosexual, Platon era și pedofil. Pedofilia este într-adevăr un comportament deviant și poate provoca traume, însă mă voi lega doar de latura homosexuală a lui. Platon, după cum bine știi dacă ai ajuns până în clasa a 12-a, e un fel de entitate a filosofiei. Merge pe linia Socrate – Platon – Artistotel. Și inovează. Nu contează însă, era gay, iar ăsta e un lucru cât se poate de grav. De aceea spun: nu mai bine înșiruim trei milioane de semnături și ne prefacem că nu știm cine a fost?

 

Am să mă opresc cu înșiruirea aici, deși mi-au rămas destule exemple. Am încercat să încorporez cât mai multe domenii, însă ideea principală rămâne una singură: intoleranța nejustificată îndeajuns de bine poate duce la acte de violență (sub orice formă a ei). Mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă; nu-i de ajuns să aduni la un loc o droaie de indivizi cu idei comune pe principiul „majotitatea conduce minoritatea”. De multe ori s-a dovedit în mod clar că o majoritate se poate înșela (vezi cel de-al Doilea Război Mondial). Numai prin înțelegere, toleranță și justificare solidă (mă refer strict la probleme de natură socială ridicate recent) putem evolua mental. Atât. Nimic mai mult. Păcat că n-ai cu cine. Mare păcat.

ALAN & KEPA - Doi bolnavi cu muzica (Recenzie)
Mainstream și Underground: cantitate vs cantitate
=