Povestea NEVERSEA continuă și în 2018 cu experiențe unice, artiști în premieră în România și cu cei mai frumoși fani care, începând din acest an, vor vedea de pe plaja NEVERSEA patru răsărituri de soare de neuitat. Cea de-a doua ediție a celui mai mare festival pe plajă din România va avea loc în perioada 5-8 iulie 2018, în Constanța. Împreună cu artiști de renume internațional, festivalierii vor descoperi și în acest an diversitatea muzicală, interacțiunea prin muzică, dar și magia naturală a Mării Negre. Evenimentul se va desfășura pe una din plajele din municipiul Constanța, organizatorii având în acest moment autorizații pentru oricare din aceste plaje. Aceștia vor analiza toate aspectele care țin de accesul participanților, fluidizarea traficului și confortul comunității, urmând a se stabili în perioada imediat următoare care dintre aceste plaje este cea mai potrivită. 22904958_2050345695195440_7267962346252698665_o Primele 5000 de abonamente pentru festivalul NEVERSEA scoase la vânzare miercuri, 7 februarie, s-au epuizat. Pentru că interesul din partea fanilor este unul extrem de mare, organizatorii festivalului au decis că astăzi, 12 februarie, de la ora 12.00, va fi disponibilă o nouă tranșă de abonamente la același preț, de 399 de lei plus taxe. Doar cei care s-au înregistrat pe site pot să achiziționeze abonamentele la preț special.

Sursă foto: Neversea

UNTOLD 2018 - PRIMII ARTIȘTI ANUNȚAȚI
=
Cristina Tănase

Suburban Magazine înseamnă susţinerea necondiţionată a culturii urbane, prin voluntariatul a peste 20 de redactori. Avem nevoie de susţinerea ta pentru a merge mai departe.