Piesa Kepler-438b prezintă un subiect serios într-o manieră ilară, cu o punere în scenă foarte creativă. E o satiră care înfățișează situația geopolitică globală într-un viitor nedeterminat și are ca subiect central iminenta dispariție a unui mic stat din Oceanul Indian din cauza încălzirii globale. Republica Malvati, prea puțin semnificativă la nivelul ONU, din care totuși face parte, e pe cale să se scufunde. Delegația malvatiană la New York face tot posibilul pentru a găsi soluția care ar salva poporul. Ceea ce doresc ei e o insulă cu climat tropical care să primească cei 30.000 de locuitori. În încercarea de a o obține, președintele, și mai apoi fiica sa, se întâlnesc cu diverse delegații care se arată dispuse să-și ofere ajutorul. Numai că fiecare ofertă are câte un inconvenient. Se arată astfel că sprijinul propus nu e dezinteresat și că vine cu un preț. Președintele refuză fie să meargă aproape de Polul Nord, fie să renunțe la identitatea națională, iar când apare o ofertă de nerefuzat, aceasta este retrasă din considerente religioase. Printre toate acestea iese la iveală o poveste de dragoste tensionată.
kepler1Decorul e reprezentat de două bănci așezate de-o parte și de alta a scenei și de o instalație multimedia. Unele întâmplări se desfășoară pe scenă, iar altele se petrec în foaier și sunt transmise live pe ecranele amplasate în fața spectatorilor. Dincolo de acest cadru neconvențional, piesa cucerește și prin comicul generat de dialog. Dacă vă întrebați ce legătură are titlul cu această poveste, aflați că acest lucru se clarifică la finalul spectacolului. Curioși? Următoarea reprezentație este pogramată pentru 2 martie la Teatrul Odeon.

Kepler-438b de Guillem Clua
Traducerea : Florin Galiş și Iunia Mircescu
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Velica Panduru
Muzica: Eduard Gabia
Imagine & Montaj: Tania Cucoreanu
Grafica: Adrian Calin
Instalație multimedia: Mizdan Negatron, Dan Adrian Ionescu, Luca Achim
Lumini: Diana Miroșu
Distribuția: Dan Aștilean, Mihai Smarandache, Ioana Anastasia Anton, Cezar Antal / Alexandru Potocean

Iubirea ca o iarnă
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții
=