Fie că umbli pe la concerte rock/metal sau ești doar pasionat de fotografie, n-ai cum să nu fi auzit măcar o dată numele său. Cunoscut în special pentru fotografiile sale de concerte, dar și pentru workshop-urile și expozițiile pe care le-a organizat, Miluță Flueraș este fără îndoială unul din cei mai buni și apreciați fotografi din România, un om ce a avut ocazia stea alături de nume mari din industria muzicală underground. Astăzi ne va vorbi însă despre un alt subiect, despre Insight. An eye on Bucharest’s art galleries, un documentar fascinant care spune povestea galeriilor de artă contemporană din București. Împreună cu încă două colege, Edina Berbescu și Simona Carpeț, Miluță își propune să arate fața ascunsă a spațiilor culturale contemporane, creând o legătură între artă și societate și arătând o imagine de ansamblu asupra Bucureștiului de azi.

Suburban Magazine: După cum am citit, Insight. An eye on Bucharest’s art galleries este un proiect demarat de tine și încă alte două colege masterande ale Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. De unde a pornit toată ideea? Care este povestea?

Miluță Flueraș Proiectul s-a conturat în primă fază ca proiect de practică semestrială la CESI. Aveam de ales între a face practica într-o galerie sau muzeu și orice altceva legat de arta contemporană, așa că am identificat această nișă a documentarelor despre galeriile de artă, care la noi nu prea era exploatată. În 2014 am început să fac și producție video (am lansat două videoclipuri) și m-am gândit că ar fi o provocare frumoasă. Deja aveam conturate niște idei despre cum aș vrea să arate, dar era clar că nu puteam face singur proiectul așa că le-am propus colegelor mele Edina Berbescu și Simona Carapeț să mi se alăture. Edina s-a ocupat de relația cu galeriile, a realizat scriptul și m-a ajutat la partea de imagine iar Simona a realizat toată grafica (identitate vizuală, postere, harta galeriilor și site-ul proiectului) și m-a ajutat cu managementul proiectului – ea a propus și galeriile care vor fi incluse în proiect după o documentare serioasă. A fost o muncă de echipă fiecare venind cu idei constructive și cu expertiza proprie. Au fost peste 50 de sesiuni de filmare, am filmat chiar 2-3 evenimente pe zi, pentru ca apoi să petrecem 2 săptămâni intense de producție. Un aport important la producție l-a avut Taine Multimedia Studio prin Andy Ionescu care ne-a sprijinit și a crezut în proiectul nostru. Tot prin el am găsit și persoana potrivită pentru a da glas scriptului scris de Edina – Olimpia Mălai – care a realizat performanța de a trage vocea doar în trei ore (28 de pagini de text), lucru care nu a fost foarte simplu având în vederea complexitatea textului.
Cam așa arată timeline-ul:

INFOGRAPHIC INSIGHT (1)-01-01

Suburban Magazine: Ești cunoscut în principal ca fiind fotograf pe zona de concerte. De ce un documentar despre galeriile de artă din București și nu unul, poate, despre industria muzicală?

Miluță Flueraș: Păi aceasta a fost conjunctura, dat fiind masterul și programul de practică. Plus de asta, mereu mi-au plăcut provocările și, în acest caz, provocarea a fost una foarte mare – să producem un material coerent despre galerii, cu o prezentare cât mai obiectivă și toate acestea fără nici un buget. Aveam în gând un documentar legat de scena muzicală underground și încă nu am renunțat la idee, doar că momentan nu am timpul necesar acestui proiect.

Suburban Magazine: 418 Gallery, Aiurart, AnaidArt Gallery, Annart Gallery sunt doar câteva din cele 18 galerii selectate pentru documentar. Există un motiv anume pentru care ați ales tocmai aceste locuri?

Miluță Flueraș După cum spuneam, Simona a luat deciziile cu privire la alegerea galeriilor, printre criterii au fost vechimea, portofoliul de artiști, afilierea la diverse organizații, prezența internaționalăși frecvența evenimentelor. Ținta era să cuprindem pe parcursul celor 4 luni de filmări cel puțin 2 evenimente pentru fiecare galerie.

11256582_1592942407643661_4914889853592343530_n Foto: Sorin Pop

Suburban Magazine: Premiera documentarului a avut loc la Cluj, în cadrul Photo Romania Festival, și abia mai apoi în București (21 mai în Club Control). Crezi că orașul Cluj e mult mai dezvoltat din punct de vedere artistic față de București? Au fost oare mai receptivi clujenii decât bucureștenii?

Miluță Flueraș: Clujul are un potențial artistic în continuă expansiune, totuși nu mă pot pronunța într-o astfel de comparație. Cu siguranță cred că sunt mai multe galerii de artă în București și o frecvență mai mare a evenimentelor, dar dacă ar fi să documentăm un alt oraș sigur Clujul ar fi următorul. Premiera a avut loc la Cluj printr-un concurs de împrejurări, sincronizarea finalizării documentarului cu Photo Romania Festival și nu puteam refuza o asemenea invitație. Feedback-ul a fost foarte bun atât la Cluj, cât și la București așa că e greu de zis cine e mai receptiv.

11392959_1596700747267827_7823562208341838085_n Sursă foto: https://www.facebook.com/InsightDocumentary

Suburban Magazine Ca experiență, ce ți s-a părut cel mai interesant în toată perioada de filmări? Ați întâmpinat provocări?

Miluță Flueraș: Au fost multe provocări, datorită spațiilor și echipamentului folosit, iluminării nu tocmai ok pentru ce ne doream noi (chiar a trebuit să renunțăm la includerea unor evenimente deoarece nu am fost mulțumiți de calitatea materialului filmat), dar dacă ar fi să continuăm proiectul în altă direcție, cu experiența acumulată ne-am fi mult mai ușor. Avem deja niște idei și un plan de continuare al acestui proiect și le vom dezvălui în curând.

Suburban Magazine: În zilele noastre, galeriile de artă tind să fie din ce în ce mai puțin vizitate. Care este părerea ta despre cum este văzută arta la momentul actual, raportându-ne mai ales la orașul București?

Miluță Flueraș: Cred că ai dreptate, dar acest lucru se datorează și faptului că aceste galerii nu sunt îndeajuns cunoscute de public. După proiecția documentarului în București am constatat acest lucru din discuțiile cu publicul. Practic acesta a fost unul dintre motivele pentru care am realizat acest material, o mai bună promovare a galeriilor de artă – nu ne-am dorit o privire analitică a pieței de artă și a modului ei de funcționare.

Suburban Magazine: Lăsând puțin deoparte discuția despre documentar, ce îți place mai mult la a fi fotograf? Mai ales dacă luăm în calcul faptul că de curând foarte mulți oameni se consideră “fotografi”, chiar dacă nu au studii/ experiență în acest sens.

Miluță Flueraș: E la modă să ai etichetă de fotograf, dar dincolo de etichetă contează ce imagini produci și dacă au vreun impact asupra publicului. Cu timpul se vor cerne „impostorii” de adevărații „fotografi”, dar pentru asta și publicul ar trebui educat, nu prea există cultură vizuală nici la case mai mari, dacă e să analizăm cu atenție. Cred că cel mai mult îmi place să aflu că fotografiile mele au avut un impact și nu au trecut șters prin fața ochilor privitorilor.

Suburban Magazine: Ai în plan ceva proiecte viitoare? Poate un nou documentar sau ceva pe partea de fotografie?

Miluță Flueraș: Am multe proiecte în plan, printre care și continuarea acestui proiect Insight. An eye on Bucharest’s art galleries. Totodată mă gândesc și la alte documentare cu teme oarecum conexe, iar pe partea de fotografie vreau în primul rând să mă ocup un pic de site-ul personal (momentan în revizie) pentru că am multe lucruri de publicat.

11182172_1582483978689504_354354902688755039_n (1) Sursă foto: https://www.facebook.com/InsightDocumentary

Acestea fiind spuse, iubitori de artă contemporană, aici vă este locul! :) Eu mă bucur că am avut plăcerea de vedea acest minunat documentar, pe care l-am vizionat nu doar o singură dată, ci chiar de două ori și pe care îl recomand cu mare drag oricui. Și, desigur, dacă vreți să aflați despre evenimente faine din București, puteți accesa oricând pagina de Facebook Insight. An eye on Bucharest’s art galleries.

Sursa photo cover-ului:DHOPEdesign

“Lilith and Olaf” - Un street art imens semnat Ella & Pitr
#ArtWorksForAid- cum arta poate deveni o soluție pentru ajutarea refugiaților
=