Hypno (Bogdan Moldoveanu) este un regizor cunoscut pentru videoclipurile muzicale și publicitare. Ideile lui se regăsesc în clipurile celor de la Subcarpați (Balada Românului, M-a Făcut Muma Frumoasă), dar și Ambrozie de la Deliric. A acceptat să stea de vorbă cu noi despre filmele românești și străine, câștigătorii premiilor Oscar și nu numai. De asemenea, ne-a expus perspectiva sa asupra feminismului din lumea media.

Suburban Magazine: Ai văzut Birdman? Crezi că a meritat să ia Oscarul?

Hypno: Absolut. În primul rând, pentru poveste. Mi-a plăcut mult cum a spus Iñárritu povestea. Mi-au plăcut foarte mult realizarea, DOP-ul a făcut mult din film și personajul, modul în care personajul principal a jucat, cum și-a pus amprenta pe un rol destul de greu, cu toate că îi era la îndemână, el, personal, trecând prin chestia asta.

SM: În acest context, i-ai fi dat premiul lui Iñárritu pentru cel mai bun regizor?

H: Da.

SM: Și premiul pentru cel mai bun actor i l-ai fi acordat lui Michael Keaton?

H: Da. Am văzut și celălalt film, The theory of everything. E un rol greu, l-a făcut bine, dar, nu vreau să se supere nimeni pe mine, iar a luat Oscarul un actor care joacă rolul unui personaj cu dizabilități fizice sau mentale. S-au tot luat de-a lungul timpului, au fost predestinate. Mi se părea că Birdman merită mai mult, iar Michael Keaton merita mult mai mult Oscarul.

birdman(Sursă foto: Forbes.com)

SM: Cine te-a impresionat suficient cât să îi acorzi premiul pentru cea mai bună actriță?

H: Din păcate, printre puținele filme pe care nu le-am văzut de la Oscar e tocmai ăsta cu Julianne Moore. Nu am reușit să-l văd încă și sunt foarte curios. Îmi place Julianne Moore foarte mult și ca actriță, și ca femeie. Mi se pare o femeie urâtă, dar frumoasă sau frumoasă, dar urâtă, în același timp și care umple foarte bine ecranul. Probabil că îl merita, nu mai știu exact cine a mai fost nominalizat… A fost Rosamund Pike, din ”Gone Girl”. Ea nu merita. Acela mi s-a părut un rol facil pentru o actriță. E ușor. Cred că la prima mână, la școală, te învață cum să joci același personaj din două unghiuri diferite. Cel mai probabil, Julianne Moore merita, fără să fi văzut. Ca la Birdamn. Birdman l-am dat câștigător la Oscar înainte să îl văd. Am citit foarte mult despre film.

Am filmat în Mexic, anul trecut, un spot, care a făcut parte dintr-o campanie în care era și Birdman. Spotul se numește Hombre Pajaro (Omul Pasăre). E făcut pentru Festivalul de film de la Morelia, care e făcut de o companie Cinepolis. La acest festival s-au dat în deschidere spotul și Birdman. Practic, acolo și-a lansat Iñárritu filmul. Din păcate, nu am apucat să îl cunosc pe Iñárritu, am ratat la câteva zile, trebuia să plec neapărat. Mi-ar fi plăcut să-l cunosc. Am citit atunci foarte multe despre film, cât am fost în Mexic. Oricum, era un vuiet mare cu el. Niște cirtici foarte mari de film, în care am încredere, spuneau că o să fie un film de referință, că o să se vorbească de el peste 20 de ani și după aia, când am văzut și trailerul și m-am prins cum e făcut, am zis că sigur ia Oscar. Dacă nu ar fi luat el Oscarul și ar fi luat Boyhood… Acesta e un film românesc făcut în limba engleză. Ar fi fost păcat să câștige Boyhood.

SM: Ce au filmele românești?

H: Sunt filme foarte bune, care mie nu îmi plac, marea majoritate.

SM: Ai văzut ”De ce eu?”?

H: Da, l-am văzut. ”De ce eu?” este un film ok, pentru ce s-a vrut de la filmul respectiv, ”De ce eu?” este un film bun.

SM: Spui asta și sub influența faptului că Tudor Giurgiu este unul dintre mentorii tăi?

H: Ar fi necinstit să spun că nu e așa. Dar nu s-a dorit a fi un film de artă, este un film care relatează o situație reală, la un moment dat. E un film bun, un film care te lasă să urmărești o poveste. Nu sunt mega fan al filmelor de artă, nu e zona mea de sensibilitate. De aici și cu filmele românești; sunt filme bune, n-am nimic cu ele, mă uit la ele și le apreciez artistic, dar nu sunt pe gustul meu.

SM: Revenind la gala Oscar, de ce crezi că lumea acordă atât de multă importanță acestei ceremonii și câștigătorilor?

H: În primul rând, Oscarul este un premiu de simpatie. Orice film care a participat la Oscar și a câștigat premiul, chit că a fost făcut de un studio mare și avea parte de un box office umflat de marketing sau că a fost făcut de niște producători ceva mai independenți, cum e cazul lui Birdman. Acum, independent în America înseamnă niște zeci de milioane, nu ca aici. Automat, în momentul în care a câștigat, filmul a sărit în box office-uri peste tot, adică și-a câștigat foarte multe vizualizări, ca și Birdman acum. De când a câștigat Oscarul, de opt ori mai mulți oameni s-au dus să-l vadă decât era preconizat.

E un premiu de simpatie și e un premiu care îți certifică faptul că filmul tău are atât valoare artistică, cât și valoare de public, de casă, cum ar veni. Spre deosebire de alte festivaluri: Cannes, Berlin sau oricare dintre ele îți certifică doar valoarea artistică, nu-ți garantează că după aia filmul tău va avea o explozie pentru public. Oscarul a găsit cumva calea asta de mijloc. Filmele care ajung acolo sunt și filme cu valoare artistică foarte bună, dar sunt și filme capabile să îți aducă publicul în sală. Ăsta mi se pare idealul pentru un cineast, să facă filme în zona de mijloc. Bineînțeles, tot respectul pentru filmele de artă, și pentru cele blockbuster, dar acolo mi se pare că stă măiestria unui regizor, a unui scenarist sau a producătorului. Da, e un premiu de simpatie și va conta foarte mult pentru Iñárritu acest premiu.

oscar(Sursă foto: Deadline.com)

SM: Conform unui studiu realizat anul trecut de către Geena Davis Institute on Gender in Media, din 120 de filme din lume, produse între anii 2010 și 2013, doar 31% dintre personaje sunt femei, 23% dintre filme au o protagonistă sau co-protagonistă, iar regizoarele sunt doar în procent de 7%. Cun explici lipsa femeilor pe ecran și în spatele acestuia?

H: Mi se pare că reflectă foarte mult realitatea. Gândește-te că în afară de Europa de Vest și America, unde în anii ’60, femeile și-au ars sutienele, în rest, feminismul este la nivel de concept. În Europa, condiția femeii oricum este una foarte dificilă. Mă bufnește râsul, pentru că lucrez la o chestie acum despre care nu am voie să spun, care are cumva legătură cu condiția femeii în societatea est europeană. Trăim în niște societăți destul de misogine în restul planetei, deci mi se pare o cifră care reflectă realitatea, chiar puțin cu plus. Nu mi se pare un șoc. 7% regizoare e bine. Gândește-te câte nume de regizoare știi. Două, trei. În România, eu, personal, știu două și asta pentru că le cunosc prin rețelele sociale.

Durează, e o chestie de timp. Emanciparea oricărei minorități, cu toate că femeile sunt majoritare pe planetă, necesită timp. Și mai e și altă chestie: regizorul e privit ca un pol de putere, în general, pe platou. ”Directing” e cea mai bună exprimare în engleză, pentru că arată direcția. E greu pentru o femeie să impună respect în atât de multe direcții. Și dacă echipa e formată din mai multe clase sociale, în funcție de cum sunt și ei obișnuiți să respecte și acasă femeia, la fel se vor raporta și la femeia regizor din fața lor, chit că aia e o mega regizoare, dar cred că e o chestie de timp. Probabil dacă acest interviu era peste 50-75 de ani, și cu siguranță va fi așa, cifrele vor fi mult mai mari. The Hurt Locker e făcut de o femeie. A luat și Oscar și a bătut Avatar, regizat de soțul ei.

SM: Cunoști testul Bechdel? Pentru a trece testul, există următoarele cerințe: filmul trebuie să aibă cel puțin două femei, care să vorbească între ele, despre orice în afară de bărbați. Până în noiembrie, 2013, 56% dintre filmele analizate cu acest test au îndeplinit cerințele. Cum vezi acest procent?

H: Cât la sută dintre filme au doi bărbați care discută despre altceva în afară de femei? Conștientizez poziția femeii în societatea în care trăim aici și în mare parte a planetei, dar chestia asta nu mi se pare importantă deloc. Dacă începem și dăm importanță unor detalii de genul acesta, feminismul o să aibă și mai mult de suferit. E ca vorba aia: „Cum ai putea să oprești rasismul? Stop talking about it”. Dacă ajungi să despici firul în patru, oamenii o să devină și mai aware de chestia asta, se vor pune și mai mult pe picioarele din spate și își vor educa fiii în sensul acela și fiii la rândul lor pe fiii lor.

Cred că trebuie să se facă niște eforturi, dar trebuie făcute foarte sensibil și pe termen lung. Nici o schimbare nu trebuie făcută de pe-o zi pe alta. Un studiu de genul acela mi se pare că face o defavoare mare feminismului. Cinstit, nu mi se pare deplasat deloc procentul de 56%. Puteai să îmi spui și 20 și 80, era același lucru pentru mine, asta nu-mi spune nimic despre feminism, despre misoginism. Îmi spune pur și simplu că scenariul a dus povestea în zona aia. Într-adevăr, ar fi bine pe viitor să fie din ce în ce mai multe regizoare femei care să facă filme din ce în ce mai bune, pentru că e clar că e o zonă de sensibilitate pe care bărbații nu o pot dezvolta și există niște unghiuri în niște probleme, din care bărbații nu sunt capabili să privească. Bărbații și femeile trăiesc pe două plantele diferite. De multe ori, nu împărțim aceleași criterii emoționale.

10688014_10152546190709541_6406817876885791723_o(Sursă foto: Facebook.com)

SM: Ești apreciat în domeniul media pentru clipurile muzicale și publicitare. Cărui fapt se datorează apreciere?

H: Muncii. Am muncit mult și muncesc mult. Doar asta fac. Nu știu în rest. Talentului nu știu să-i dau o definiție. Îl recunosc în niște locuri, nu la mine, la alții. De exemplu, dacă mă uit la zece videoclipuri ale unui regizor care îmi place sau zece reclame. Îmi plac trei dintre ele, în alte trei mi se pare ok și în celelalte patru mi se pare că a dat-o de gard. Unde-i talentul aici? În ziua de azi, talentul e în munca pe care o depui pe fiecare segment în care lucrezi și modul în care ai inspirație în domeniul respectiv. Nu știu ”talent”. Muncă. Asta e singura definiție a succesului. Succes… nu pot să spun că am succes acum, dar aprecierile pe care le primesc, consider că le primesc doar datorită muncii.

SM: Ai studiat la Academia de film, din New York. De ce nu ai rămas acolo?

H: În momentul acela, nu am rămas acolo datorită unor implicații personale. M-am gândit să rămân, am fost tentat să rămân, mai ales că începusem să am niște legături pe acolo în urma școlii și să primesc aprecieri și acolo de la oameni care ar fi fost interesați, dar, datorită unor conjuncturi de natură personală, m-am întors în țară, unde nu regret, pentru că ”ascensiunea profesională” a fost mult mai rapidă, ținând cont de toate lucrurile care mi s-au oferit aici. Probabil că în America ar fi fost mult mai greu. Oricum, nu mai are rost să mă gândesc, acum sunt aici, cu gândul să plec la un moment dat înapoi acolo.

SM: Care ar fi motivele pentru care te-ai muta?

H: M-aș muta, în primul rând, pentru comunitate. Am fost în Los Angeles anul trecut și 99% dintre oamenii pe care i-am întâlnit acolo sunt burned-out. Eu am skill-uri sociale și mi-a fost foarte greu să comunic cu ei. Îmi omorau orice chef de comunicare în momentul în care mă întrebau ”Where are you from?” și eu spuneam ”Romania”. Și următoarea era ”great”, ”fantastic”. Mă uitam la ei și îmi dădeam seama că habar nu aveau unde e România și în momentul acela intrai într-un blocaj de comunicare. Dar 1% dintre oamenii de acolo, 1% sunt foarte mulți, sunt oameni cu care mi-ar plăcea să stau seara, să bem și să vorbim despre proiecte. Ce mi se pare acolo foarte mișto, lucru pe care aici nu îl găsesc e că dacă unul are o idee, un regizor, un operator și ideea e mișto și are potențial, oamenii se adună în jurul lui și îl ajută să facă chestia aia. Aici e mai greu. Aici cu greu mi-am găsit doi, trei oameni cu care pot să fac videoclipurile.

La reclame-i altă treabă. Acolo sunt bugete, oamenii care vin sunt plătiți, sunt oameni care așa-și câștigă traiul de zi cu zi. Dacă vreau să fac un videoclip, foarte greu voi găsi oameni cu care să practic, pentru că la un videoclip deja nu mai e vorba de bani. Videoclipurile pe care le fac eu, se fac cu câteva sute de euro, pentru că sunt artiști independenți. O să încerc în vară un scurtmetraj, sunt curios dacă o să pot să îl fac independent, vorbind cu X, Y, Z să mă ajute. E foarte greu în România, poate că aici e o problemă de mentalitate. E greu să strângi oameni în jurul tău care să te ajute, să zică: ”da, frate, facem chestia asta”. Să îi simți că se implică în proiectul acela, chit că nu e plătit. N-au dorința ca atunci când se termină proiectul să răsufle toți odată, mulțumiți. Pentru chestia asta m-aș muta oricând în LA.

hypno2(Sursă foto: Facebook.com)

SM: Care e legătura ta cu muzica hip-hop?

H: Când vine vorba de videoclipuri, vine vorba de prieteni. Sunt prieten foarte bun cu Bean, e unul dintre prietenii mei cei mai buni. Sunt prieten cu Toto, cu Deliric. Cred că în ultimul timp a fost o perioadă mai hip-hop, prin prisma faptului că oamenii ăia mi-au fost mai aproape. Cu toate că sunt în continuare prieten cu Dănuț, OCS, dar nu s-a mai pupat în ultimul timp să lucrăm. E o legătură unu, de prietenie și doi, trebuie să-mi placă piesa. Dacă la reclame înțeleg să lucrez pentru niște branduri cu care nu relaționez, dar înțeleg cumva demersul acelui spot, la muzică mi-e foarte greu să înțeleg demersul muzicii pop, ca la filmele de artă, nu sunt pentru mine. Atunci, dacă nu-s pentru mine, sunt pentru alții care le fac mult mai bine.

SM: Dacă cineva ar arunca o privire printre materialele tale ar spune că sunt diferite de ceea ce vede în mod obișnuit pe ecran. Cum ai vrea să fie percepută creația ta?

H: Munca mea aș vrea să fie percepută ca ceva după care oamenii nu dau skip după primul minut. Honestly, s-au uitat până la sfârșit, au fost curioși, le-am trezit curiozitatea. Dacă acum unii primesc alte informații, alte sentimente, alte emoții în momentul în care se uită, e un bonus, dar eu sunt mulțumit că se uită până la fina. Asta mi se pare cel mai important.

Sursa photo cover-ului: Facebook.com

INTERVIU Florina Gleznea: Pot să fac arta mea să vorbească
INTERVIU Dean Packis - Știam că o mulțime de români se uită la „Rats on Cocaine” și am vrut să le mulțumesc
=
Anca Olteanu

Suburban Magazine înseamnă susţinerea necondiţionată a culturii urbane, prin voluntariatul a peste 20 de redactori. Avem nevoie de susţinerea ta pentru a merge mai departe.