Despre Florina Gleznea se știu puține. A făcut Colegiul Național de Arte ”Dinu Lipatti”, apoi Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale”. Făcând referire la rolul din piesa ”Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, Răzvan Penescu scrie pentru liternet.ro despre Florina că este o actriță ”cum n-am văzut de multă vreme, într-un rol (Martha) dificil, ţinut în mână fără greşeală de la un capăt la altul. Nici o notă falsă în vocea ei (nici în şoapte, nici în strigăte), nici un pas greşit, nici un moment în care să alunece din personaj, nici un moment de relaxare, nici un moment de neasumare. Am crezut-o de la un capăt la altul, ştia de unde vine, ştia ce face pe scenă, ştia unde se duce”.

O mai putem vedea pe artistă în spectacolul ”Cinci ore cu Mario”. Despre acest one woman-show, Matei Mircioane afirmă pentru site-ul argument-cs.ro că ”Atâta dramă, atâtea spaime, atâta zbucium, regrete, autocompătimire, naivitate, prostie, măreţie şi derizoriu, păreau imposibil de adus pe scenă de un singur actor. Aceasta până a nu fi văzut-o pe Florina Gleznea”. Mie mi-a atras atenția în piesa ”Blackbird”, jucată la Unteatru. Poate a fost decorul simplu sau casa care arăta părăsită de oameni și uitată de timp sau răcoarea care s-a instalat în cameră sau pur și simplu actul Florinei care mă face să recomand piesa și să susțin că este diferită de ceea ce am văzut până acum.

floSursa foto: hotnews.ro

Florina profesează în teatrul independent, care reprezintă ”vria” către care s-a dus după ce a terminat facultatea. ”Pronosticuri” ca cele din teatrul britanic, unde raportul dintre bărbați și femei este de 2:1 nu o fac să se simtă defavorizată, mai ales că are un one-woman show în care este singură pe scenă, timp de o oră și jumătate. Întrebată cum a receptat publicul momentul, actrița mărturisește că a fost văzut ”ca pe o performanță. I-a atins foarte tare. E un spectacol cu de toate, de la fragilitate până la putere, mediocritate”. Ea adaugă că lucrurile în teatru ”depind de cât de mult te zbați, de cât de mult vrei să activezi, de cât de mult cauți piese, depind foarte mult de efortul tău”.

O întreb dacă femeile în teatru pot vorbi despre altceva în afară de bărbați și răspunde afirmativ. Se gândește la subiecte precum farduri sau costume și remarcă: ”Întâmplător nu ne-am născut singure pe Pământ”. Mărturisește că ar milita pentru o femeia bătută sau un copil bolnav și crede că trebuie să fii deschis către multe zone. ”Lumea se poate simți nedreptățită din multe puncte de vedere, dar e foarte important felul în care acționezi tu pentru a-ți satisface nevoile. De exemplu, acest one-woman show pe care l-am făcut era o necesitate, n-am vrut să dovedesc ceva prin asta, ci pur și simplu, ca artist, am întâlnit textul acesta, mi-a plăcut și am vrut să îl exprim. Nu e manifest. Vorbesc despre lucrul acesta fără să militez pentru ceva anume”, susține Florina.

cinci ore radioromaniacultural.roSursa foto: radioromaniacultural.ro

Suntem în pericol să facem întrebarea despre gen în teatru mult mai problematică decât ar trebui să fie? Florina răspunde că ”e o tendință. E foarte bine că fetele se sesizează. Au farmec că protestează cumva și că vorbesc despre drepturile lor”. Ajung în punctul dorit și îmi manifest curiozitatea: Te alături lor sau ești un privitor din umbră?. ”…nu știu… Da, m-aș alătura lor, dar, pe de altă parte, după cum ți-am spus, nu fac parte dintr-o categorie militantă. Aleg să fac acest lucru prin arta mea. Am făcut inclusiv teatru social și am putut să vorbesc despre ceva anume. Prin teatru există acest prilej de a acționa, fără să mă apuc să vorbesc despre o cauză anume. Pot să fac arta mea să vorbească, să susțină, dacă se poate”.

Despre impactul pe care l-a avut prin teatrul social, afirmă că a susținut două cauze: ”una, despre oamenii evacuați din case. Ce s-a mișcat a fost că oamenii aceia s-au simțit importanți, pentru că se vedeau prin noi, le spuneam drepturile printr-un act teatral. Lucrurile au mers mai departe, dar asta nu a ținut de mine. Au fost regizorii care au cerut audiență la primărie și multe alte lucruri. Ce a ținut de mine, am făcut. O altă cauză a fost reprezentată de un spectacol care vorbea despre HIV. Am mers în licee, iar copii au putut să afle ce se întâmplă, care-i problema, cum trebuie tratați oamenii bolnavi de HIV, că de fapt, ei nu reprezintă un așa pericol, că a devenit o boală ca oricare alta, care poate fi tratată, cu care poți trăi… să nu existe discriminare. Au fost lucruri și discuții după spectacol care au schimbat cumva perspectiva copiilor în ceea ce privește HIV”.

Revenim la teatru și aflu că criteriul ei de alegere este reprezentat de texte, vrea să facă texte cu subiecte foarte importante pentru ea. ”Eu sunt tentată de texte cu subiecte interesante. Subiectul din ”Blackbird” este unul despre care în teatrul românesc nu s-a vorbit foarte mult. E destul de tabu. Îmi place să atac subiecte despre care nu se vorbește, despre care ne prefacem că nu există. Cred că despre asta ar trebui să fie teatrul, să scormonească și să atingă niște lucruri despre care nu se vorbește. Sunt convinsă că oamenii empatizează și se pot regăsi în lucrurile alea”, susține Florina.

flo2                                                                                      Sursa foto: hotnews.ro

Când vine vorba de subiecte abordate de teatrul independent față de cel de stat, artista declară că nu știe care este procedura într-un teatru de stat, dar presupune că și acolo se poate duce cu propuneri. ”În teatrul independent am toată libertatea să o fac și am mers către zona asta: să fac un text care îmi place, să primesc propuneri interesante, să mă învârt în niște cercuri în care există artiști și oameni în care există dorința să facă și nu intervine chestia aia: ”hai, iar ne întâlnim, iar aceleași texte”. Nu. Sunt oameni care vor să facă lucruri noi și sunt doritori”, adaugă actrița.

”În ceea ce privește diferența între subiectele abordate de teatrele de stat și cele independente, vin, în teatrele de stat, câțiva regizori importanți la noi, care atacă texte destul de moderne și destul de incitante, dar în teatrul independent nu e totul numai feerie și nu sunt numai texte bune sau un spectacol mai bun decât celălalt. Nu. E un amestec. Doar că lucrurile, și nu o spun eu, o spun mulți, sunt din ce în ce mai bune, lumea e din ce în ce mai multă calată către această zonă și părăsește ușor, ușor alte teatre: ”stai, că se întâmplă ceva interesant acolo” și pot să spun lucrul acesta, pentru că am jucat teatru în locuri neconvenționale. Spre exemplu, în afară de străzi, am jucat la stadionul Dinamo, într-un fel de bar. Lumea aflase în două săptămâni și deja era acolo. Lumea e interesată. Teatrul ”Unteatru” e un spațiu inedit, care deja își câștigă o identitate și lumea este interesată și gândește: ”aha, într-o casă”. Teatrul de sufragerie este un alt exemplu. Deja se întâmplă lucruri, încep să se miște lucruri în zona asta”, evidențiază ea.

Ajungem să vorbim despre sacrificii, iar Florina susține că sunt ”mai mult zbateri, dincolo de sacrificii. Sunt multe încercări și multe neliniști, mai degrabă despre asta vorbim, despre lucrurile care te macină. Ești într-o continuă căutare și nu poți să ieși din jocul acesta. Spui că e prea greu, dar nu poți fără. E o chestie din asta care îți intră pe sub piele și fără ea nu ai cum. A doua zi te trezești: ”Bine, o iau de la capăt”. N-aș vorbi despre sacrificiu, e un dat. E vorba de tot malaxorul acesta în care ești și în care faci lucruri și în care nu mai faci, în care ești căutat și nu ești căutat, și toată zbaterea care uneori nu are legătură cu realitatea. Uneori, lucrurile, sigur că noi, tinerii, ne dorim să se întâmple într-un ritm alert, dar e fluctuant și cumva face parte din maturizare. Asta e ce ne lipsește la vârsta asta: răbdarea. Trebui să stai și să clădești, pentru că așa poți să te maturizezi și să faci lucruri bune. E foarte important să faci lucruri de calitate, pentru că dacă faci lucruri călduțe, imediat cazi în manierism, și în lucruri ”se poate și așa” și în meseria asta nu se poate și așa. Se poate bine. Da, poți să zici că acesta într-un fel e sacrificiu, dacă-ți pui într-adevăr un target și vrei să fie bine”.

cinci. hotnewsSursa foto: hotnews.ro

Să se reducă totul la capacitatea actorului/ actriței de a convinge audiența de ceva sau cineva ce ei nu sunt în mod vizibil? Ea susține că ”din perspectiva publicului, el e un ”dulce”. Dacă un lucru e bine făcut, publicul nu are cum să nu accepte, el de asta a și venit la teatru, să accepte, să intre cu tine. Nu e o problemă de a convinge, cred că noi ne punem cumva problema. ”La cinci ore cu Mario” vorbim despre o femeie care-și plânge soțul, e la capătul catafalcului și-i spune tot ce n-a făcut și tot ce trebuia să facă și toate reproșurile astea. Într-o seară a fost public format din femei și a vibrat totul. Ele erau de acord cu tot ce se întâmplă și empatizau cu tot. Am avut câteva prietene în seara respectivă și le-am întrebat ce s-a întâmplat și ele mi-au răspuns că le venea să strige: ”Da, așa e. Și mie mi s-a întâmplat chestia asta”. Cineva vorbea și erau toate numai femei și se simțeau bine între ele. Asta a făcut seara aia să fie într-adevăr specială, dar și pe bărbați i-am întrebat după spectacol și sunt la fel. Râd și au umor.

Repet, lucrul bine făcut e bine primit. Publicul e deștept și depinde foarte mult ce îi dai. Cred că ar trebui să fie o responsabilitate pentru toți artiștii să-și facă treaba cât mai bine posibil și cât mai puțin superficial, pentru că publicul are nevoie și așteaptă texte bune, spectacole bune. Ei pentru asta vin. Ei nu vin să judece, ei vin să primească și cred că e datoria noastră să le dăm un lucru cât mai bine făcut și să-i facem să înțeleagă ce-am vrut noi să spunem, ce ne-a atins pe noi cu textul respectiv, să nu arătăm noi cât de deștepți suntem printr-un text. D-asta e teatru, pentru că există legătura asta directă, empatia asta. Cred că asta e valoare teatrului, nu să-ți exprimi ideile fabuloase. E doar de dăruire. Atât”.

Sursa foto cover: fnt.ro

 

Dor Mărunt schimbă peisajul muzical alternativ românesc
INTERVIU Hypno: Am muncit și muncesc mult. Talentului nu știu să-i dau o definiție.
=
Anca Olteanu

Suburban Magazine înseamnă susţinerea necondiţionată a culturii urbane, prin voluntariatul a peste 20 de redactori. Avem nevoie de susţinerea ta pentru a merge mai departe.