Industria muzicală nu se rezumă doar la artişti, ci la multe persoane pasionate de diferite zone ale acesteia, fie că este vorba de booking, management, promotion etc.

În interviul de astăzi vă prezint o persoană deosebită, un om de la care ai mereu ceva de învățat şi căreia i-am adresat câteva întrebări. Toate astea în aşteptarea celei de-a doua părți a cursului organizat de Star Management şi pe care nu trebuie să-l ratați!

Suburban Magazine: Cursul “Industria Muzicală Explicată” a ajuns la cea de-a doua ediție, însă sunt încă prea puțini artişti printre participanți. Să fie oare vorba despre alegerea de a stagna sau despre frica de a-ți depăşi limitele spre o mai bună performanță?

Anca Lupeş: Nu ştiu dacă au fost prea puţini… În prima serie am avut 6 artişti dintr-un total de 17 cursanţi. Eu sunt optimistă şi cred că vor fi din ce în ce mai mulţi. :) Consider că acum ar fi prematur să dăm un verdict, a fost deabia prima serie. Mai facem o evaluare după 1 an şi vedem atunci. Ce pot însă să spun despre artiştii prezenţi? Sunt exact aşa cum îmi doresc să fie tânăra generaţie: dornici de informaţie, de progres, deschişi la nou, dedicaţi, perseverenţi şi gata să “se ia de gât” cu industria.

Apoi, cursul nu este destinat exclusiv artiştilor, ci şi celor care fac sau îşi doresc să facă parte din echipa unui artist. Este mare nevoie de profesionişti pe piaţă, mi-au spus-o artişti şi mi-au spus-o manageri şi agenţi de booking.
Am avut norocul să am o primă serie excepţională! Le aştept cu nerăbdare pe următoarele. Pentru cine nu ştie, seria nouă debutează pe 7 iulie. Mai sunt doar 3 locuri libere! Detalii găsiţi aici. Vom avea şi de data aceasta un invitat special: Cornel Ilie (VUNK) va fi prezent miercuri 15 iulie la curs pentru a răspunde întrebărilor cursanţilor şi pentru a povesti ce înseamnă pentru un artist să aibă o echipă care îl ajută să-şi îndeplinească toate visele.

S.M.: Cursul acoperă cele mai esențiale aspecte ale industriei muzicale: de la definiția artistului şi poziția lui în industrie, până la drepturile de autor, promovare, comerțul online cu muzică şi producțiile audio-vizuale. Care sunt cele mai importante mişcări care s-au făcut în ultimii ani în industrie?

A.L.: Cu siguranţă dezvoltarea internetului şi a tuturor programelor de producţie muzicală a jucat un rol determinant în schimbarea paradigmei din industria muzicală. Marile case de discuri nu mai deţin monopolul, iar industria se fragmentează în foarte multe companii independente care au acum acces la cele mai importante tool-uri de producţie şi promovare. În ultimii ani au dispărut două dintre casele de discuri majore (BMG şi EMI), în schimb au apărut în loc două “majore” venite din zona de organizare concerte şi turnee: Live Nation şi AEG.

Lucrurile se schimbă rapid. Trăim în era DIY (do-it-yourself), lucru extrem de important pentru că acum din ce în ce mai mulţi artişti au acces la piaţa mondială de muzică. Sigur, accesul şi succesul sunt două lucruri diferite, aici intervine “ştiinţa de carte” şi cred că “Industria Muzicală Explicată”, cursul pe care l-am conceput şi pe care îl predau, e un prim pas pentru industria muzicală din România pe calea profesionalizării. Nu e un secret pentru nimeni că industria muzicală de la noi a fost construită “văzând şi făcând”, acum este însă momentul să schimbăm această stare de fapt.

10655266_10204194702121105_7922718659146364126_o

S.M.: Industria muzicală, şi nu doar în România, înseamnă pe lângă artă, bani. Cât la sută avem însă bani pentru muzică şi cât de importanți sunt ei într-o carieră?

A.L.: Cursul “Industria Muzicală Explicată” începe cu o glumă. După două citate din muzicieni celebri (Gioacchino Rossini şi Jimi Hendrix) care îşi spun părerea despre muzică, apare un citat al meu care spune că “muzica a încetat să mai fie o artă atunci când s-a transformat într-o afacere” (sper că toată lumea a luat gluma ca atare!). Ideea pe care încerc să o subliniez pe tot parcursul cursului este că totuşi muzica poate rămâne o artă, chiar şi în condiţiile în care are de făcut bani.

Banii sunt importanţi, ar fi naiv din partea mea să neg asta, însă nu sunt totul. Ceea ce vreau să spun este că orice artist are şanse egale la succes chiar dacă nu are bani, cu condiţia să fie foarte talentat şi foarte serios în legătură cu muzica. Mai am o vorba: în muzică succesul e 98% muncă, 1% talent şi 1% noroc. Exista o grămadă de exemple de “nimeni” descoperiţi pe internet şi făcuţi vedete. Justin Bieber e doar unul dintre ele. De fapt, dacă e să studiem istoria muzicii, majoritatea marilor staruri au pornit de la statutul de “nimeni” din familii sărace sau la marginea societăţii. Ceea ce i-a deosebit pe aceştia de semenii lor a fost determinarea de a-şi depăşi condiţia. Şi norocul. :)

S.M.: În acest an, André Rieu a realizat cu siguranță un record. Pentru prima dată în România, el a reuşit să aducă şase din cele şapte concerte de aici la stadiul de sold-out. Să fie oare un început pentru organizarea de evenimente din țară?

A.L.: Aşa zisul “record” al lui André Rieu a fost foarte bine marketat şi promovat, adevărul este ca au mai fost artişti înaintea lui care au vândut la fel de multe bilete şi dintr-o bucată (adică pentru un singur concert). :) AC/DC şi Bon Jovi sunt primele nume care îmi vin în minte.

Ceea ce am respectat la André Rieu este ştiinţa marketării şi faptul că a crezut în proiectul său mai mult decât au făcut-o promoterii români. Ştiu sigur că iniţial Rieu a contactat mai mulţi promoteri români şi a cerut oferte din partea acestora. Nici unul dintre ei nu a reuşit să estimeze corect puterea acestui proiect şi ca atare, nemulţumit de ofertele primite, a decis să se descurce de unul singur cu echipa proprie. Nu vreau în nici un caz să diminuez imaginea promoterilor români, cu siguranţă că şi eu aş fi fost la fel de circumspectă. Apreciez însă că omul a riscat şi a câştigat. Mult! :) E o lecţie de învăţat şi aici.

468619_385197598264913_689037164_o

S.M.: Casele de discuri încearcă să utilizeze aceleaşi “ingrediente” pentru artiştii lor, fie că este vorba de promovare şi distribuție, chiar şi de piese sau videoclipuri. Care sunt principalele bariere între artist şi creativitate?

A.L.: Cred că principala greşeală pe care o fac casele de discuri de la noi e să considere că toate stilurile muzicale sunt la fel (sau cel puţin ăsta e feedback-ul pe care îl primesc eu din piaţă), că pot fi tratate la fel şi ca atare au angajaţi doar câţiva oameni care trebuie să facă faţă unei diversităţi de artişti şi stiluri. În ceea ce priveşte stilurile mainstream am putea spune, la limită, că merge. Însă nu mai pot fi trecute cu vederea stilurile de nişă, iar acestea au nevoie de oameni care să le înţeleagă, pentru că fiecare stil muzical de nişă (fie că e jazz sau rock sau hip-hop) vine cu un target specific, chiar cu un stil de viaţă specific al publicului aferent. Ori dacă nu ştii regulile fiecăruia, nu ai nici o şansă să scoţi un astfel de proiect la lumină. Diversificarea în abordare şi în personal ar fi ceea ce aş recomanda eu caselor de discuri.

De fapt este vorba de ştiinţa segmentării cât mai corecte a pieţei şi de ţintire a acesteia în mod eficient. Dar asta este o discuţie de marketing mai amplă.
Casele de discuri sunt cu siguranţă limitate şi de oferta extrem de redusă de outleturi media în care să-şi promoveze produsele, dar creativitatea şi gândirea laterală (out of the box) ar putea să rezolve şi această situaţie. Cu siguranţă că un proiect de nişă nu va putea aduce niciodată la fel de mulţi bani ca un produs mainstream, dar piaţa nişelor creşte de la o zi la alta şi nu mai poate fi neglijată.

S.M.: Odată cu lansarea Apple Music, multe entități din industrie (atât case de discuri, cât şi alte servicii de streaming) speră la o educare a publicului în ceea ce priveşte plata pentru a asculta muzică. Va realiza Apple oare acest lucru sau publicul trebuie altfel educat?

A.L.: Eu am o teorie – că publicul va cumpăra mereu muzica pe care o iubeşte. Am spus “o iubeşte” şi nu “îi place” şi nu doar pentru a evita o cacofonie (muzica-care îi place). :) Oamenii vor plăti dacă vor considera că merită, din punctul lor de vedere. Există un model de business funcţional pe care l-au utilizat mai mulţi artişti – cumpărarea “la liber” – sunt (şi au fost) artişti care îşi oferă muzica de la “gratuit” la “cât te lasă inima” trecând printr-un preş recomandat. Mai exact îţi oferă posibilitatea să descarci o piesă gratuit, sau să o plăteşti cu un preţ recomandat, cu mai mult sau mai puţin decât preţul recomandat (la alegerea ta), inclusiv cu posibilitatea de plăti pe loc sau mai târziu.

S-a facut un studiu la un moment dat pe tema asta pe un site al unei artiste canadiene (pare-mi-se) şi rezultatul a fost că majoritatea oamenilor au plătit şi mulţi dintre cei care au plătit, au plătit mai mult decât preţul recomandat. Un fel de model similar este crowdfunding-ul. Dacă oamenilor le place proiectul şi povestea, vor plăti. În viziunea mea viitorul va fi era contactului cât mai direct artist-fan fără (sau cu cât mai puţini) intermediari şi aici mă refer strict la partea de comunicare şi vânzări.

A nu se uita însă că trăim în era în care toate brandurile (includem şi artiştii în categoria brandurilor) se străduiesc să facă lucrurile cât mai comode şi eficiente pentru clienţi (în cazul nostru publicul), deci şi în muzică lucrurile trebuie să se întâmple ca atare.

487868_310490029048290_621011806_n

S.M.: Fă-ți muzica, împarte-o şi vinde-o. Este oare viitorul industriei reprezentat de DIY (Do It Yourself)? Mai au casele de discuri un cuvânt de spus?

A.L.: Nu ştiu dacă tot viitorul industriei, dar cu siguranţă o bună bucată din el. Există acum instrumentele necesare şi accesibile pentru toţi artiştii să producă muzică ieftin (practic oricine îşi poate face un studio în sufragerie), să o poată promova şi să o poată vinde online în toate marile magazine de profil. Casele de discuri, în măsura în care vor şti să se adapteze din mers, vor avea o şansă să se dezvolte odată cu tehnologia.

Gândiţi-vă totuşi că odată, demult, artiştii se aflau la periferia societăţii, umblând din han în han şi din castel în castel, cântând pe mâncare şi un pat unde să se odihnească. Atunci când tehnologia a permis acest lucru, nişte oameni de afaceri au simţit momentul şi au pornit această industrie care a permis artiştilor să se poziţioneze în centrul societăţii, cu unii dintre ei devenind chiar incredibil de bogaţi. Acest lucru a fost posibil datorită industriei (în principal caselor de discuri) şi acest model se va schimba, va evolua, dar nu va dispărea foarte curând.

S.M.: Dacă s-ar putea realiza o selecție a persoanelor care să intre în industria muzicală, care ar fi principalele cărți pe care ar trebui să le citească oricine este pasionat de domeniu?

A.L.: Dacă s-ar putea realiza o selecţie a persoanelor care să intre în industria muzicală… cred că foarte important ar fi cine ar face selecţia. :) Dacă e să ne luăm după cărţi… e greu de spus. Sunt zeci, poate sute de cărţi care s-au scris despre industria muzicală cu toate ramurile ei şi, în ultima perioada, mai ales despre modele DIY. Mi-e greu să aleg dintre ele, pot doar să ţi-o dezvălui pe cea care mie mi-a schimbat cursul vieţii şi m-a făcut să înţeleg ce înseamnă industria muzicală la adevărata ei dimensiune, cea internaţională. Se numeşte “All You Need To Know About The Music Business”, e scrisă de Donald Passman şi în noiembrie va apărea a noua ediţie.

S.M.: Cursul „Industria Muzicală Explicată” este cu siguranță un bun început pentru pasionații de music business din România, din ce în ce mai numeroşi, însă este doar un început. Ce va urma?

A.L.: Fiind primul şi unicul :), am aşteptat să văd feedback-ul din piaţă. Nu ştiam deloc cât de pregătită este industria pentru un astfel de curs. Am fost foarte surprinsă că toate locurile din prima serie (şi câteva pe deasupra) s-au completat în primele două săptămâni după anunţ.

Mă bucur să spun că toţi cursanţii din prima serie (vom vedea ce spun şi următorii) îşi doresc ca acest curs să aibă o urmare şi mai detaliată şi, de ce nu, poate mai multe cursuri separate pe specialităţi (management, booking, publishing, touring, marketing & promotion). Evaluez acum toate propunerile lor şi încerc să găsesc o soluţie cât mai eficientă, având în vedere că şi eu sunt numai una. În momentul în care voi ajunge la o concluzie o voi comunica, cu siguranţă. Lucrez deja la asta cred că se va întâmpla până la finalul acestui an.

Am pus deja bazele unei mici comunităţi care se va mări pe măsură ce seriile viitoare ale cursului se vor derula. Am în plan workshop-uri şi conferinţe care vor avea în prim-plan atât profesionişti din industria noastră cât şi din străinătate. Sunt multe de făcut, lista e lungă şi deabia aştept să le pot anunţa pe fiecare în parte. Promit să vă ţin “în curent”. Până atunci, toate bune!

Sursă foto: www.facebook.com/anca.lupes

Interviu Delia: încă ne tratăm de perioada comunismului şi încă avem o mentalitate bolnăvicioasă pe anumite subiecte
Interviu Days of Confusion: oamenii din România, oricât de urât ar suna, sunt needucaţi din perspectiva muzicală
=

Suburban Magazine înseamnă susţinerea necondiţionată a culturii urbane, prin voluntariatul a peste 20 de redactori. Avem nevoie de susţinerea ta pentru a merge mai departe.