Cu o colecţie de imagini spectaculoase şi testimoniale memorabile, Human, este un documentar unic care realizează un portret convingător despre umanitate la începutul secolului 21. Finanţat de Bettencourt Schueller Foundation, Human ne confruntă cu realitatea şi diversitatea condiţiei umane explorând teme fundamentale precum Justiţia, Toleranţa, Sărăcia, Războiul, Fericirea şi multe altele, fiecare capitol incluzând fragmente din interviurile şi eseurile scrise de jurnalişti eminenţi, activişti ai drepturilor omului.

KE_06-1024x682_l

Documentarul face parte dintr-un proiect multi media mai mare care încurajează o dezbatere pe teme sociale, este un film cu trei voci: Vocea oamenilor, vocea Pământului şi lirismul coloanei sonore, care împreună transmit vocea întregii umanităţi.

Această experienţă sensibilă este o introspecţie asupra ceea ce suntem noi astăzi nu doar ca şi comunitate ci mai ales ca indivizi. Scopul lui Arthus-Bertrand este să cuprindă un spectru cât mai larg de experienţe, unind interviurile lui (mare parte dintre ele vorbite în limba nativă) prin confirmarea unei umanităţi care le leagă. Astfel, în ultimii trei ani, Yann Arthus-Bertrand şi GoodPlanet Foundation au adunat peste 2000 de interviuri în 70 de ţări şi 63 de limbi, capturând portrete şi fotografii care împreună ne invita sa reflectam în legătură cu viitorul pe care dorim să îl oferim urmasilor nostri dar şi planetei.

AF_02_l

“Am visat la un film în care puterea cuvintelor rezonează cu frumuseţea lumii”, declara Arthus Bertrand într-un interviu. “Punând bolile umanităţii în mijlocul lucrării mele – sărăcia, războiul, homofobia etc, am făcut anumite alegeri. Alegeri politice asumate. Înainte de toate, Human este aşadar un film politic chiar dacă există anumite teme specifice pe care am dorit să le explorez pe acest subiect”.

Structurat în trei părţi, Human este un film care se înscrie într-o mişcare cinematografică care are ca scop schimbarea lumii.

Astfel, prima parte prezintă teme precum iubirea, condiţia femeii, munca şi sărăcia, partea a doua are în vedere teme precum războiul, iertarea, homosexualitatea, familia şi viaţa de după moarte iar partea a treia tratează teme precum fericirea, educaţia, fenomenul imigrării, corupţia şi sensul vieţii.

BF_01_l

Chiar dacă interviurile sunt grupate mai degrabă în funcţie de problemele sociale, există şi o oarecare dezvoltare a unor teme care leagă aceste capitole. Indiciul vine chiar din titlu. Văzut ca o odă adusă umanităţii, Human este o colecţie rară de poveşti, feţe şi destine.

Poveştile înconjoară globul, încurajând schimbarea socială, atât prin ochii celor care lupta pentru libertate în Ucraina, cât şi prin ochii deţinuţilor condamnaţi la moarte din SUA sau a fermierilor din Mali şi lucrătorilor din Bangladesh. Ne conduc printr-o experienţă în profunzimea destinului umanităţii, potretizand o umanitate contrastantă. Ne invită să ne deschidem sufletele şi ne încurajează să fim atenţi la lucrurile care ne separă, să descoperim lucrurile care ne aproapie şi în final să înţelegem că celălalt are o bucăţică din fiecare dintre noi.

ES_01-1024x682_l

Dincolo de partea întunecată, testimonialele evidenţiază empatia şi solidaritatea de care suntem capabili. Toate aceste contradicţii ne aparţin. Mă fascinează viziunea aceasta conflictuală şi dinamică a naturii umane.

“Ar fi trebuie să mă urască însă nu a făcut-o” “Mi-a oferit iubire şi mi-a arătat în felul asta ce înseamnă iubirea”, spune unul din cei intervievaţi.

KZ_01-1024x682_l

Pentru niciunul dintre interviuri nu este furnizat numele sau naţionalitatea vorbitorilor, nici nu există vreun expert care explică semnificaţia acestora. Accentul se pune pe mesajul pe care îl transmite cel care apare pe ecran. Impresiile despre război, discriminare, familie sau bani, vin mai degrabă din punctul de vedere al celor cu origini umile.

FR_12_l

Există însă şi celebrităţile intervievate pentru acest proiect însă contribuţia unora dintre ei s-a finalizat în camera de montaj (Bill Gastes şi Ban-Ki moon sunt printre cei care au fost scoşi din montajul final). Prea puţină emoţie şi sinceritate a reieşit din interviurile lor în comparaţie cu cele ale oamenilor de rând. Totuşi, fostul preşedinte al Uruguayului Jose Mujica, fost luptător de Guerrila, care a fost detinut peste 10 ani, a reuşit să între în producţia finală.

PK_09_l

Legătura dintre interviuri e făcută de câteva cadre zdrobitoare cu natura pentru care Arthus-Bertrand a fost aclamat în cartea lui “Earth from above”, cadre aeriene cu câteva dintre cele mai frumoase peisaje de pe pământ. Prin secvenţele aeriene, putem auzi vocea Pământului căci Yann Arthus-Bertrand ne împărtăşeşte viziunea lui asupra lumii şi ne oferă un insight poetic asupra planetei noastre. Camera dezvăluie locuri de o frumuseţe neaşteptată şi o imagine atentă asupra vieţii oamenilor de pretutindeni.

MM-03_l

Survolează astfel un şir de cămile care călătoresc de-a lungul dunelor, un lac imens care a luat formă unui copac masiv care pare ca se evaporă, creând o legătură emoţională între umanitate şi pământ şi adresând totodată o întrebare legată de viitorul nostru comun.

NO_01-1024x682_l

Mişcarea de cameră subliniază această tema fundamentală “noi reprezentăm întreagă lume” filmând contribuţia fiecărui participant printr-o încadratură identică, cu close-up-uri, o simplă panoplie de fete, evidenţiind mai multe naţionalităţi, rase şi generaţii, un film care ar avea un cuvânt de spus şi fără sunet.

ET_04-1024x682_l

Intenţia lui Yann pare să fie realizarea unui colaj a tuturor acestor poveşti, asemeni unei tapiserii umane, însă acest proces condensează o tragedie mai mare.“Cum putem opri ura, răzbunarea? Cum ne gândim să schimbăm felul în care trăim? Cum e posibil ca în nişte ţări civilizate ca cele în care trăim să ne fie omorâţi copiii? Ce este viaţa? Ce înseamnă să fii om? Toate acestea sunt întrebări esenţiale la care nu ne gândim suficient de mult.

PK_07_l

Cineva bine spunea că “Cea mai nobilă preocupare a omului este omul”. Schimbarea trebuie să înceapă din interior iar de cele mai multe ori efectele se văd şi în jur. Puţini sunt cei care descoperă poarta spre sâmburele interior al existenţei. Incapabili să se adapteze, majoritatea se consumă, distruşi deja de propriile deficienţe sau exaltări, chinuiţi de contextele care le travereseaza în viaţă, de insuficienţele proprii, trăind adevărate drame lăuntrice.

HT_03-1024x682_l

Cu toate că filmul atinge unele dintre cele mai spinoase probleme ale lumii, sunt multe momente sensibile.

Home este de asemenea documentat de statistici, subliniate de vocea lui Glenn Close: peste 20% din populaţia lumii consumă peste 80% din resurse, 1 miliard de oameni nu au acces la apă potabilă, speciile mor într-un ritm de 1000 de ori mai rapid decât ritmul natural în care apar, 3 pătrimi din zonele de pescuit sunt exterminate. Aceste cifre sunt susţinute de dovezi vizuale zdrobitoare: raul Jordan care seacă, proiectele de irigaţie din deşert, petrolul care va fi cel care ne va măsura in cele din urma timpul.

PH_04_l

Muzica, limbaj universal, transcende emoţiile noastre, susţine imaginile şi ţine ritmul poveştii.

HUMAN doreşte să fie un portret sensibil a umanităţii, reprezentată ca o comunitate, dar mai ales din perspectiva indivizilor.

ZA_01-1024x682_l

HUMAN arată partea întunecată a omenirii însă evidenţiază mai degrabă ce avem mai bun în fiecare dintre noi. Acesta e mesajul pe care filmul încearcă sa il transmită. Împreună uniţi, putem depăşi încercările de azi şi de mâine.

Filmul vorbeşte despre dificultăţile pe care fiecare dintre noi le întâmpinăm în vieţile noastre, în menţinerea relaţiilor valoaroase cu familiile noastre şi cu cei din jurul nostru, în ceea ce priveşte termenii eticii noastre personale.

“Cu cât devin mai bătrân, spune Yann Arthus-Bertrand, cu atât înţeleg cât de greu sunt de atins aceste obiective, însă răspunsul este iubirea. Iubirea este întotdeauna răspunsul”.

Black Mass: Afaceri murdare în cinematografele din România, din 2 octombrie
TV Series at Work REVIVED
=
Cristina Chirilă

Suburban Magazine înseamnă susţinerea necondiţionată a culturii urbane, prin voluntariatul a peste 20 de redactori. Avem nevoie de susţinerea ta pentru a merge mai departe.