Fauna e zeița romană a fertilității, soră a lui Faunus, zeu al pădurilor, câmpiilor și ogoarelor – dacă vreți să o aflați așa.

Fauna e ceea ce încerc să protejez cu toată dragostea prin alegerile pe care le fac în toate secundele în care respir aer pe ăst Pământ. Fauna e proiectul de suflet în care îmi pun inima pe tavă vouă și ar face bine să vă-ncânte. Alta n-am! Fauna e proiectul pe care îl visez zile și nopți de atât amar de vreme și în care am avut gramul de noroc să îl am alături pe omul ăsta fain, pe Dan. Că fără el nu reușeam, cinstit vă zic. Și nu reușeam nici fără oamenii care mă iubesc, mă susțin și-mi tolerează grosolăniile și gogomăniile de care dau dovadă permanent. Ahem! Mă voi opri acum, până nu voi ajunge să îmi port restul existenței precum un discurs de Oscar.

via: http://beatricesauvage.wordpress.com/

FAUNA: Ouă umplute cu pesto de pătrunjel
=
Mădălin Chirilă

Suburban Magazine înseamnă susţinerea necondiţionată a culturii urbane, prin voluntariatul a peste 20 de redactori. Avem nevoie de susţinerea ta pentru a merge mai departe.