Ce e underground-ul? E locul unde mulţi se refugiază şi mulţi se regăsesc. De ce? Pentru că e locul unde există cea mai multă dragoste şi cel mai mult respect. Există un respect reciproc indiferent de ce can învărţi sau ce rulmenţi foloseşti la placă sau role. Asta se întamplă în oraşele mari, dar când locuieşti într-un oraş în care unele cartiere sunt asemănate cu Dallas-ul şi predominanţi sunt cei complexaţi şi frustraţi, e cu mult mai greu.

Indiferent de localitate sau de genul din care faci parte, toţi vor să devină cei mai buni. Toţi se adună in skate şi se pun pe treabă. Îşi strâng axele, mai fumează o ţigară, mai o caterincă, mai vine unul cu boxa şi dă play celor mai colorate şi energizante ritmuri care îţi luminează ziua. Toţi oamenii din toate sferele underground, dar cu precădere skaterii, sunt oameni simpli, dar sufletişti. Am vorbit cu Ştefan aka Koala despre viaţa skaterilor din oraş:

     “De unde să încep, să fii skater într-un oraş mic, nu ştiu, are nişte părţi cam nasoale, dar şi unele părţi bune. Cea mai nasoală parte e că nu prea ai unde să te dezvolţi, nu prea sunt spot-uri, cel puţin la noi în oraş în afară de centru, unde sunt un flat fain şi câteva scări, nu prea mai sunt locuri unde te poţi da. Lumea ne alungă şi din centru de multe ori,e stupid rău. Aşa numitul skate park e făcut doar ca să fie ceva şi să nu ne mai dăm în alte locuri. Zici că a fost bombardat locul ăla, la propriu. Pentru mine a fost o perioadă nasoală când majoritatea au plecat la facultate sau la muncă şi au rămas câţiva skateri, dar nu prea ieşeau. Din fericire unii s-au întors sau dau mai des pe acasă. Deşi nu prea am avut posibilităţi, am reuşit să mă remarc oarecum şi să câştig un concurs pe ici, pe colo. La skate suntem pe treaba noastră, toti pentru unul, unul pentru toţi, iar dacă putem, ne ajutam”

12901427_1698704963747358_2570963818180051695_o

Dacă la skate cu un ochi plângi şi cu unul râzi, când vine vorba de graffiti mai mult plângi. Da, într-adevăr, e un oraş mic, dar care e populat de mult graffuri făcute chiar bine. Am fost în oraşe puţin mai mari ca cel în care locuiesc şi am rămas şocat să aflu că mulţi se duc să dea un graff în oraşul din apropiere sau că nimeni nu se ocupă cu asta. Ce e mai frumos decât să vezi un perete gri fost-comunist colorat şi readus la viaţă de un graffer la 5 a.m.? Printre micile bombe pe care le dă, l-am întrerupt pe SERO  ca să îl întreb câte ceva despre arta lui din oraş:

Bă, e naşpa deoarece sunt puţine spot-uri şi puţini oameni care mai fac asta. E nasol cu poliţia şi cu oamenii mai închişi la minte care, dacă le-ai mâzgălit blocul, te caută si de cele mai multe ori te găsesc, fiindcă într-un oraş mic se ştie toata lumea şi e inevitabil ca unul să se scape. E super ca poti face all city repede, într-o seară poţi bombarda tot oraşul. Am fost prins odată, dar am avut sprint bun.”

13112609_850369201733890_1538688464_o

 

13199263_850368768400600_976868662_o

Trecând prin skate şi graffiti, am văzut că treaba cam scârţâie.Cele 2  două mari capitole merg mână-n mână cu fratele hip-hop, aşa că am făcut o oprire şi în staţia cu numele “Rhyme and Poetry”. L-am întrebat pe Aresun tânăr de 18 ani din Piatra-Neamţ, îndrăgostit de arta rap-ului, cum e să reprezinţi zona dintr-un mic orăşel care nu prea e vizibil. Tânărul ne-a spus o poveste interesantă, voi ce credeţi ?

Toată treaba cu rap-ul mi-a venit în cap prin 2011, când împreună cu un prieten am zis, în timp ce ne uitam la alţi artişti mai mari, că şi noi putem să o facem. Începusem să fac multe versuri pe diferite beat-uri pe care le găseam. Scriam oriunde, acasă, la şcoală, afară. La fel procedez şi acum. De fiecare dată când mă lovea câte o idee, o notam. Singura posibilitate să înregistrez la vremea aceea era la un prieten, dar condiţiile erau slabe. Sound-ul nu era deloc ce trebuie, nici flow-ul, nici versurile. Era şi normal până la urmă, pentru că eram la început. Aveam 13 ani pe atunci. Cam prin anul 2014 m-am apucat serios de treabă, căutând să am un sound cât mai fresh şi să fie totul cât mai profesional posibil.

    Legat de ce este în Piatra-Neamţ, sunt puţini care fac treaba asta. Mulţi au spus atunci când eu m-am apucat că nu am ce căuta în jocul acesta, dar încet, cu trecerea timpului şi cu evoluţia mea, am început să fiu cât de cât cunoscut la nivel local, iar cei din jur au început şi ei să-şi schimbe părerea. Unii în bine, alţii în mai rău. Nu ai cum să mulţumeşti pe toată lumea. Cel mai important este să te mulţumeşti pe tine. Am început să am concerte, să am un feedback din ce în ce mai mare la piese, ceea ce era bine. Începeam să fiu din ce în ce mai motivat. Şi până la urmă asta contează cel mai mult în orice îţi propui. Oraşul Piatra-Neamţ este un oraş foarte frumos, din punct de vedere al peisajelor, al oamenilor şi al prestigiului, dar din punct de vedere muzical, este un oraş care nu oferă prea multe. Însă, sunt sigur că în câţiva ani acest lucru se va schimba.

    În prezent, consider că treaba mea în Piatra-Neamţ s-a cam terminat, şi că trebuie să trec la nivelul următor. În câteva luni voi pleca la studii în Bucureşti, iar acolo voi avea alte oportunităţi legate de muzică. În ciuda faptului că în oraşul meu natal posibilităţile sunt reduse, muzical vorbind, mai ales în rap, niciodată nu voi uita cât de important a fost Piatra-Neamţ în formarea mea ca persoană. Aici am crescut şi am învăţat tot ce ştiu.”

   Vorbind cu toţi aceşti oameni, realizez că spiritul nu e pierdut şi că ei, în marea lor fugă spre evoluţie şi oarecum spre perfecţiune, lărgesc sfera şi o fac mai vizibilă. Chiar dacă mulţi o fac în condiţii pe care nu ţi le imaginezi, in vocea lor se aude o sperantă şi o motivaţie mai mare ca la alergătorii de marathon. Sper ca băieţii cu care am discutat, şi nu numai, să continue în aceeaşi manieră si să evolueze cât mai frumos în această arie. Pace la toţi!

5 motive pentru care nu ar trebui să mergi niciodată la un festival
DoiDegeaba: animație necenzurată a vieții de student -INTERVIU
=
  • Dyp

    Breakdance, e tot ce lipseste din articol. Si da, e nasol sa fii underground intr’un oras mic. Ai parte de atat de multa sustinere, ca ajungi sa stai cu baietii la un colt de strada si in loc de un can sau o placa, ai in mana o kendama. Ca na, e legal, nu superi pe nimeni si n’ai nevoie de prea mult ajutor, cum ai la dans.