Nu ştiu despre voi, dar de pe vremea când eram ţânc îmi plăcea să “derulez” casetele cu degetul sau cu un creion. Îmi aduc aminte şi acum că ascultam câteva ore bune în fiecare zi prima casetă cumpărată (this one right here), iar de fiecare dată când se termina n-o derulam la casetofon, ci o scoteam şi îmi băgam degetul în ea de casetă.

Am folosit o perioadă destul de lungă casetele, fiind mult prea mândrul proprietar a unui Sony Walkman, aşa că puteam să le ascult când mergeam, când stăteam pe tron, când mâncam sau când existam pur şi simplu. Încet, încet, casetele au început să dispară de pe piaţă, luându-le locul CD-urile şi download-ul ilegal de pe youtube sau de pe cucurigu. Ce mai găseai în piaţă erau casetele “Bravo Manele Iarna Valoarei” sau “Fuego – Sper să ajung celebru cântând despre brazi şi podoabe”. He actually did.

Aceeaşi soartă au avut-o şi vinilurile, deşi relaţia pe care am avut-o cu acestea nu a fost cea mai romantică – singurul pick-up din casă funcţiona la fel de bine ca o piatră – însă apucam uneori să trag cu urechea la Janet Jackson, Michael Jackson, Megadeth, Scorpions sau chiar Holograf.

Personal, casetele şi vinilurile au avut o magie aparte. Ceva ce n-am putut regăsi în formatele digitale, CD-uri, music streams etc. Era un sentiment plăcut să pot controla melodia manual direct de pe mediuul de redare. Nu poti derula un CD cu mâna, oricât l-ai întoarce el tot acolo rămâne. Acelaşi lucru l-aş putea spune şi despre casetele VHS. Acele “artefacte” care se formau pe ecran în timpul redării unei casete aducea un plus, făcea parte din atmosferă pentru mine.

Deşi multe lucruri reveneau în trend: moda, subiectele filmelor, obiceiurile oamenilor (more or less). Căcat, Tarantino a ales să filmeze “The Hateful Eight” în Ultra Panavision 70, un format video ce nu mai fusese folosit din anii ’60. Deşi toate aceste lucruri au revenit în ultimii ani, casetele şi vinilurile nu păreau să iasă din grotă. Probabil pentru ca e greu să fii hipster şi să nu foloseşti iTunes. Nu dă bine Walkmanul la Fedora.

Însă în urmă cu aproximativ doi ani, ceva neaşteptat urma să se întâmple. Artiştii şi label-urile au început să-şi întoarcă ochii către cele două medii audio uitate. Producţia de casete şi viniluri a crescut subit. Exponenţial! National Audio Company, producători de medii analog (casete şi viniluri) au produs ~10 milioane de casete audio în 2014, iar astăzi produc undeva la 250-350 de titluri în orice moment al zilei, o creştere cu 33% faţă de 2014.Iar în fiecare săptămână lucrează şi la 5-10 release-uri majore. Release-uri ce aparţin de Universal Music Group.

De asemenea şi magazinele de muzică din State au avut o creştere mare în vânzarea de casete şi viniluri. Melissa Grubbs, managerul Reckless Records (retailer din Chicago), consideră că această creştere bine venită se întâmplă mulţumită creşterii în preţ a LP-urilor ce au fost recent repopularizate. Release-urile noi pot fi destul de scumpe, însă americanii se pot bucura de casete şi viniluri vechi, dar foarte cool, la preţuri ce nu depăşesc $2.

 

securedownload1

Însă de ce se întorc artiştii şi producătorii către analog? Părerile sunt împărţite.

Henry Rollins, solistul formaţiei “Black Flag” spune că preferă vinilurile pentru că acesta ar putea fi considerat un simbol al formaţiilor de genul. Multe formaţii de punk din perioada ’70-’80 nu aveau de gând să-şi facă o carieră în asta de la început, aşa că release-urile acestora veneau sub forma single-urilor ce erau produse pe viniluri.

DJ Harrison, producător de beat-uri hip-hop, şi-a lansat EP-ul “Songs From The Black Water” exclusiv pe casetă. Acesta spune că preferă casetele tocmai pentru informaţia audio compresată ce este stocată pe acestea. Iar dacă o să asculţi un mix hip-hop de pe două formate diferite, o să observi că sunetul redat de pe o casetă audio, deşi are o calitate mai slabă decât un format digital, câştigă prin atmosfera şi fix prin acel sunet compresat, organic, fiind mai aproape de originile beaturilor de hip-hop. DJ Harrison este de părere că simplul act de îţi cumpăra produsul fizic, de a fi sau nu atras de artwork-ul de pe casetă sau vinil, face parte din bucuria de a asculta şi căuta muzică.

Personal vă recomand EP-ul lui DJ Harrison, acesta poate fi găsit la doar $10. Deşi o să aşteptaţi un pic caseta, o să merite. Şi nu, de data asta n-o puteţi asculta pe youtube, soundcloud sau mai ştiu eu unde, EP-ul chiar a fost lansat doar pe casetă.

6959225-record-store-photo

James Lockwood, angajat WMG este de părere că vinilurile sunt încă doar pentru “colecţionari”, dar de asemenea crede că întoarcerea celor două formate analog a creat o piaţă ce poate satisface nevoile şi cererile mai multor tipuri de clienţi.

Câţiva insistă totuşi că această creştere exponenţială în producţia de viniluri şi casete este doar o tactică de marketing, o metodă de a extinde campania de lansare a unui artist. Costul de realizare a unui vinil este suficient de scump pentru a face mulţi rtişti să fie cel puţin sceptici dacă ar trebui sau nu să lanseze şi în format analog.

În afară de producători, artişti şi clienţi, chiar şi cei care produc echipament de redare audio par să se pregătească pentru întoarcerea analogului. DPI, Inc au lansat un nou player portabil de casete, iar Amazon declară că produsul cel mai vândut din gama audio home entertaintment a fost un player de la compania Jensen ce redă viniluri de 33, 45 şi 78 RPM.

 

Sincer, motivul adevărat nu mă interesează atât de tare, doar dacă nu implică dominaţia globală pentru că asta ar intersecta cu planurile mele de viitor. Însă orice ar avea în cap artiştii şi producătorii în legătură cu analogul în viitor, eu aştept cu sufletul la gură să văd iar oameni pe stradă cu player-ul prins la curea şi căştile pe cap.

 

Jazz in church a ajuns la a patra ediţie
Primii artişti confirmaţi la Summer Well 2016
=
Robert Gugonatu

Suburban Magazine înseamnă susţinerea necondiţionată a culturii urbane, prin voluntariatul a peste 20 de redactori. Avem nevoie de susţinerea ta pentru a merge mai departe.