«

»

Copii rai

Săptămâna trecută am avut norocul de a fi invitată la o premieră teatrală în România. Spectacolul Copii răi, scris de Mihaela Michailov si regizat de Michel Didym, prezintă într-o manieră extraordinară problema violenței în școală.

Magnifica Alexandra Castellonsalesgosses-%c2%acericdidym3

Rolul principal în piesă este jucat de Alexandra Castellon. Însă ea nu este o eroină tipică, ci interpretează toate rolurile din piesă. Nu mi-a venit să cred cât de ușor se transforma dintr-o fetită neînțeleasă, într-o profesoară severă sau în directorul care vrea să își acopere spatele. Stăteam în Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara cu gura căscată, fiindu-mi imposibil să înțeleg cum încape atât de mult talent într-o persoană atât de micuță.

 

Piesa este cu totul inedită nu doar datorită Alexandrei, ci și a perspectivelor multiple asupra problemei. Suntem bombardați zilnic de știri care prezintă violența în școli, însă de fiecare dată ni se oferă date puține și o singură perspectivă. Ba mai mult, chiar dacă se încearcă o conturare mai exactă a problemei, am învățat deja să o ignorăm în totalitate, construindu-ne un zid de protecție ce respinge automat orice fel de informație legată de aceasta. Poate sună cinic ceea ce spun, însă este singura soluție în fața ororilor televizate.

În timp ce mă uitam la Copii răi am avut ocazia să descopăr trăirile interioare ale tuturor celor implicați într-o astfel de situație:

  • copilul neînțeles, care dorește doar să fie lăsat în pace, în lumea lui, incapabil să răspundă la toate solicitările adulților ce îl înconjoară
  • profesoara frustrată, plină de vise și speranțe care mor încet, dar sigur, în fața indiferenței elevilor ei și a cărei reacție exagerată poate crea monștri
  • prima variantă de persecutori (bătăușii/șmecherașii clasei în cazul piesei), care urmează un exemplu negativ și, în general, marginalizează indivizii care nu se încadrează în standarde
  • a doua variantă de persecutori (lașii clasei), care nu se implică în violență, dar nici nu o opresc
  • băgătorii de seamă (în acest caz, colegii profesoarei)
  • directorul Eu-nu-vreau-sa-stiu-nimic-si-urmez-litera-legii, incapabil sa isi asume decizii
  • mama, prea ocupată pentru copiii ei, crezând că știe ce este mai bine pentru ei

Poate vi se pare că m-am lungit, dar a fost foarte ciudat să descopăr atât de multe fețe ale aceleiași probleme.

salesgosses-%c2%acericdidym5

Concluzii

Violența naște monștri.

Ignoranța naște monștri.

Nepăsarea naște monștri.

Uneori, școala naște monștri…

TERAPIE PRIN ARTĂ – Ediția de Crăciun
Ora de teatru
=