Festivalul Titan ce va lua cu asalt Clujul vara asta anunță noi artiști ce vor ocupa cele 10 scene pe care Untold Festival le pune la bătaie.

UNTOLD 2016

Clujul va vibra de ritmuri electronice, basme românești și culoare pe toată durata festivalului, iar artiștii vă vor încânta timpanele cu cele mai vibrante sunete.

Vara asta, Untold festival vi-i aduce pe W&W, o trupă de muzică trance alcătuită din doi DJ de pe meleaguri olandeze: Willem van Hanegem și Wardt van der Harst. Cei doi artiști sunt colaboratori apropiați cu Armin van Buuren, dar și cu Dimitri Vegas și Like Mike și Hardwell.

O altă formație ce va păși în fața publicului de la Untold Festival este NERVO, formată din Miriam și Olivia, două gemene din Australia ce vor minuna publicul cu prestația lor. Cele două gemene se autocaracterizează ca fiind producătoare, compozitoare și fotomodele, așa că ne putem aștepta la un show cu adevărat electric.

FEDDE LE GRAND se întoarce și anul acesta, după promisiunea făcută anul anterior “Dacă nu ești anul acesta la Festivalul UNTOLD, neaparat trebuie să ajungi la ediția de anul viitor. Ne vom vedea și atunci.” Acesta a fost surprins atât de plăcut de publicul din România, dar și de festival încât a făcut un video ce prezintă un colaj a celor mai frumoase momente pe care acesta le-a petrecut pe meleagurile noastre.

TUJAMO, pe numele său Matthias Richter, este un producător din Germania ce și-a început cariera de la frageda vârstă de 17 ani. Acesta a apărut pe scena muzicii electro-house în 2011, când a lansat primul său hit ”WHO”. Printre colaborările acestuia se numără Plastik Funk, Tiesto și Fedde le Grand și nu numai.

Duo-ul suedez Galantis va veni pe URSUS UNTOLD ARENA, unde fanii se vor putea bucura de refrenul ”Runaway”. Galantis a luat ființă în 2012, iar de atunci au avut colaborări cu Tiesto și Diplo.

The Martinez Brothers, Eats Everything, Dop, Nneka, Subcarpați, Foreign Beggars, DOP DOD, Alexandrina, Mark Farina, Jan Blomqvist, HVOB, FKJ, Stefan Biniak, Zwette, Maribou State, Session Victim, Parra for Cuva, LTJ Bukem, Danaga, Silent Strike & Muse Quartet, Macanache, Mr Woodnote, Lil Rhys & Eva Lazarus, Argatu, Moods, Made from Scratch, LUM, Moises, Crussen, Raumakustic, Nerub, Silent Disciple, Golan, Nopame, Marwan sunt alte câteva nume ce vor da ființă acestui festival.

UNTOLD 2016 va avea loc între 4 și 7 August, iar pe scena vor urca 150 de artiști internaționali. Printre numele ce vor păși pe scena Untold se numără: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

Untold Festival a câștigat anul trecut BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. Așa că vă puteți pregăti și anul acesta de o poveste de neuitat.

 

Ce se întâmplă cu creierul tău atunci când cânți la un instrument muzical
Days of Confusion lansează un nou single și videoclip - Eternal Summer
=
Robert Gugonatu

Suburban Magazine înseamnă susţinerea necondiţionată a culturii urbane, prin voluntariatul a peste 20 de redactori. Avem nevoie de susţinerea ta pentru a merge mai departe.