Primele 15.000 de abonamente UNTOLD 2019 s-au vândut marți, 14 noiembrie, în mai putin de 3 minute. Deși inițial organizatorii au anunțat că vor fi puse în vânzare doar 10.000 de abonamente, la ora 14.00, când s-a dat startul vânzărilor, zeci de mii de fani așteptau să-și asigure locul pentru al cincilea capitol UNTOLD, ediție aniversară. Pentru că interesul a fost unul extrem de mare, organizatorii au decis să ofere fanilor un 1 minut în plus pe pagina de cumpărare, timp în care, încă 5000 de fani și-au achiziționat abonamentul pentru festivalul UNTOLD, ediția 2019. Astfel că, în mai puțin de 3 minute, peste 15.000 de abonamente au ajuns la cei mai înfocaţi fani UNTOLD.untold3 A doua rundă de abonamente pentru UNTOLD 2019 se lansează marți, 20 noiembrie, ora 14.00. Fanii UNTOLD care nu și-au asigurat încă un loc la unul dintre cele mai bune festivaluri de muzică din Europa au șansa să pună mâna pe unul din cele 10.000 de abonamente care se vor scoate la vânzare în data de 20 noiembrie. Prețul acestora va fi de 109 euro plus taxe și doar fanii care s-au înregistrat pe site sunt cei care pot achiziționa abonamentele scoase la vânzare. Tot marți se vor putea cumpăra şi abonamente VIP la prețul de 269 de euro plus taxe.

Fiecare persoană care s-a înregistrat va primi pe mail un link unic, funcţional începând cu data de 20 noiembrie, ora 14.00, prin care va putea achiziţiona cel mult 4 abonamente. Cei care nu s-au înregistrat încă mai pot face acest lucru pe site-ul festivalului.

Festivalul UNTOLD, ediția 2019, va avea loc în perioada 1-4 august.

Sursă foto: Untold

De ce iubim UNTOLD
=